Turismul românesc, sub nivelul… mării

0
830


Plajele şi terasele româneşti nu sunt încă pregătite pentru turişti

De cinci ani la rând, turiştii români preferă să îşi petreacă sărbătorile de Paşti, dar şi concediile dinaintea sezonului estival pe malul Mării Negre, dar… în Bulgaria. Pentru că şi-au pus în cap să scoată bani din turism, iar pentru acest lucru sunt necesare atât investiţiile, dar şi munca, bulgarii s-au pus pe treabă încă de acum o lună, iar, într-un timp scurt, terasele şi hotelurile au fost pregătite să îşi primească primii turişti. Aceştia au fost „îmbiaţi” de ofertele all-inclusive, care pe litoralul românesc lipsesc cu desăvârşire, dar şi cu servicii de calitate.

Spre deosebire de litoralul bulgăresc, în staţiunile româneşti de la Marea Neagră nici vremea nu a ţinut cu hotelierii. Chiar şi aşa, puţini au fost cei care au preferat litoralul românesc pentru că terasele au fost închise, unele dintre acestea fiind încă în reparaţii, iar plajele sunt în continuare pline cu scoici şi îi „îmbie” pe turişti cu mirosuri greu de suportat. Potrivit unor agenţii de presă bulgăreşti, în weekend-ul abia încheiat aproape 10.000 de turişti români au petrecut în staţiunile Albena, Varna sau Nisipurile de Aur. „Am ales să ne petrecem sărbătorile sfinte pe malul Mării Negre, dar am ales staţiunile bulgăreşti pentru că la noi nu aveam unde să stăm. În Bulgaria am găsit pe lângă plaje curate şi servicii de calitate, dar şi un program de distracţie atât pentru noi, cât şi pentru copii. De departe, motivul principal pentru care am ales Bulgaria a fost oferta all-inclusive”, a declarat Alexandru Munteanu, un constănţean de 48 de ani.

Viitorul sună… a pagubă

Cu mai puţin de două săptămâni până la următoarea vizită a turiştilor cu ocazia minivacanţei de 1 mai, staţiunea Mamaia arăta exact ca în urmă cu aproximativ o lună, când muncitorii români se „pregăteau” pentru vacanţa de Paşti. Plajele sunt cuprinse de aceiaşi munţi de scoici, ce emană un miros greu de suportat, iar la terase încă se munceşte. Ieri dimineaţă, în toată staţiunea Mamaia, aproximativ zece muncitori se făceau că muncesc în trei terase, nu înainte de a servi micul-dejun. „Ne-am apucat de treabă ca să îi întâmpină cum trebuie pe turişti. Imediat după ce mâncăm şi noi ne apucăm de vopsit”, a precizat un muncitor ce se făcea că lucra la o terasă din zona „Cleopatra” din staţiunea Mamaia. Cu toate acestea, în ultimii ani, staţiunea Mamaia a devenit o destinaţie pentru tinerii cu chef de distracţie, prin prisma numeroaselor cluburi deschise, însă, se pare că în acest an, tinerii cu bani de prin ţară se vor distra pe alte meleaguri pentru că Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului nu a dat încă avizele necesare pentru ridicarea construcţiilor respectivelor cluburi.

La ultima şedinţă de consiliu local, primarul Constanţei, Radu Mazăre, a declarat că distracţia oferită de cluburi este singurul motiv pentru care turiştii aleg staţiunea Mamaia. „Mai sunt cluburi care vor să vină, mai sunt oameni care vor să investească, să construiască restaurante şi toţi stau şi aşteaptă aviz de la Ministerul Turismului”, a declarat primarul Mazăre. În aceste condiţii, se pare că şi în minivacanţa de 1 mai, turiştii vor alege tot litoralul bulgăresc, în detrimentul plaiurilor mioritice, fapt ce încă nu reuşeşte să îi trezească pe cei aflaţi în măsură să mişte lucrurile în direcţia bună.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Alin TARNOVSCHI, lideruldeopinie.ro, miercuri, 18 aprilie 2012.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply