Motto:
Dacă Adam şi Eva ar fi fost chinezi,
am fi încă în paradis, deoarece ei ar
fi ignorat mărul şi ar fi mâncat şarpele!
(Autor necunoscut).
Distinși cititori!
Ar fi cazul să se trateze mai elegant problema românească! Destui de mulţi neiubitori ai naţiei noastre ne-au făcut reclamă proastă, au condus lobby-uri (pe bani grei!) pentru defăimarea României, au arătat la televiziunile occidentale numai mizerii, copii handicapaţi, aurolaci şi incultură. Inclusiv regizorii noştri de film (faimoşii noştri regizori!) au murdărit deseori faţa României, prin imaginile sau limbajul prezentat în filme care au circulat prin străinătate.
În marea majoritate a producţiilor caselor de filme occidentale, se prezintă o societate curată, cât de cât civilizată, ai cărei indivizi, indiferent dacă sunt personaje pozitive sau negative dau dovadă de înalt patriotism! Când vine americanul de la serviciu, regizorul îl aşteaptă cu lumină, cu toate veiozele aprinse! Primul lucru care îl face, este să se ducă la frigider să îşi ia o bere rece… marcă americană, sau la băruleţul din dulapul-bibiliotecă tixit de cărţi tot americane (sic!), unde are gheaţa (tot americană) pregatită la îndemână şi unde îşi toarnă într-un pahar frumos de cristal un bourbon (whiskey) mare. Demn de menţionat este faptul că până şi denumirea licorii aurii cu miros de ploşniţe, inventată de scoţieni şi botezată cu numele „whisky”, a fost fost schimbată de americani patriotic în „whiskey” pentru ai da o identitate naţională stil „Made in USA”!!! Şi regizorul american face tot efortul să se poată citi eticheta în detaliu. Dacă nu, atunci are grijă ca răii şi bunii să se bată lângă o bancă a guvernului, unde flutură in vânt drapelul cu cele cincizeci de stele, sau să arate o paradă a Armatei Salvării, în care toți paticipanţii sunt îmbrăcaţi impecabil. Şi astfel spectatorului i se crează o imagine/emoție artistică care îi va impregna în memorie faptul că americanii sunt un popor civilizat, curat, educat și elegant ca la… paradă! Bravo lor!
Mergem mai aproape…
Când vine acasă Gyuri-baci de la coasă, regizorul maghiar are grijă ca acesta să fie îmbrăcat cu o cămaşă curată chiar dacă a robotit toată ziua. Drumul asfaltat sau nu, fară pic de praf este circulat de autovehicule cu faruri aprinse, ziua în amiaza mare, de parcă poporul maghiar ar primi energia electrică pe gratis. Toţi cei din căruţe sau pedestraşii care apar pe ecran se salută cu respect de parcă s-ar cunoaşte de când lumea. Ajungând acasă, omul cu coasa, este aşteptat la poarta nouă, de soţia Marişka îmbrăcată în costum naţional de parcă atunci ar fi venit de slujba duminicală. În casă, pe masă, pâine caldă și un gulash aburind în castronul de Herend. Şi domniei sale, omului cu coasa, i se oferă o băuturică, o palinkă într-un păhărel curat ca lacrima… În ogradă muge viţelul gras, cântă cocoşii graşi, sâsâie gâştele grase, arătând consumatorului de peliculă vizuală că nenea Gyuri-baci este înconjurat de orătănii sănătoase şi că domnia sa este un om cu stare! Desigur, pentru a sublinia mândria naţională, seara familia cosaşului se adună în faţa televizorului pentru a vedea un film de a cărui identitate nu poți să-ţi dai seama deoarece toţi actorii vorbesc ungureşte, chiar dacă îi cheamă Toshiro Mifune, sau Charles Bronson, sau Alain Delon. Sincronizare pe înțelesul poporului! Aceasta însemnă domnilor, imaginea unei ţări! Felicitări!
Ai noştri concetăţeni (din care fac parte şi regizorii de film) îl prezintă pe bietul nea Gheorghe, venind spre casă cu coasa ruptă, plin de noroi, fără dinţi şi cu degetul în nas, iar când ajunge la bordeiul lui îl așteaptă șucărit foc vecinul Costică și îi dă cu paru-n cap pretinzând că i-ar fi furat „cireşili”, sau că din cauza lui i-a murit capra! Mamă-mamă! Curent „cine-verité” cică, influenţat de pelicula „Mondo Cane”! Asta o fi oare imaginea României?
Aţi văzut vreodată concursul de muzică uşoară „Eurovijen”? Acesta este cel mai bun exemplu că nu avem grijă de imaginea noastră! Vecinii noștri (destul de apropiați!) Bosnia-Hertzegovina, Croaţia, Macedonia, Slovenia şi chiar Albania… au votat, dând puncte valoroase, aşa numiţilor lor duşmani din Serbia și Muntenegru. Dacă Spania a putut sa ne dea 10 puncte, atunci şi vecinii noştri ar fi putut să ne dea câteva puncte… Au preferat totuşi să le dea „duşmanilor”? Și asta se întâmplă an de an! De ce oare? De ce? Mulţi n-au votat cu noi, deoarece nu prezentam importanţă pentru ei, deoarece nu ne cunosc, sau mai simplu, deoarece nu avem imagine! Nu ştim să ne-o facem şi nici să ne-o apărăm! Şi uite aşa! Tăcere totală!
Românii trebuie să fie mereu cu ciocu’ mic, chiar dacă alţii ne fură pe față! Ruşii ne-au furat teritoriile (Bucovina de Nord, Ținutul Herței și Insula Șerpilor) şi tezaurul național (1917), norvegienii, copiii (vezi disputa Bodnariu vs. Barnevernet), canadienii, descoperirea insulinei (Paulescu & Co.), austriecii, pădurile (Schweighofer & Co.), iar domnii olandezi ne „fură” imnul pe care simpaticul Rieu şi audienţa lui din piaţa municipală din Limburg (Maastricht) îl cânta într-o veselie cu mâna pe inimă! Iar, alde noi, ca să demonstrăm că suntem europeni cuminţi şi cu botu’ pe labe, trebuie să arătăm că ne preocupăm numai de criticarea justiţiei interne, a parlamentarilor de toate culorile, de plagiatele autohtone de doi lei şi de cărţile scrise în puşcărie… Ne fură toți, că deh, au de unde! Și austriecii cu „cheresteaua groasă”, care nu vor să ne lase să intrăm în Sch(m)engen, și olandejii…, care cântă cu mare drag „Pe-al nostru steag e scris unire!”, compus de Ciprian Porumbescu… zicând că este „Imnul Maastrichtului”, compus de Alphonse Olterdissen… Noroc cu un înger păzitor care a făcut dreptate și a ascultat „ruga” mea! După publicarea articolului meu „Pe-al vostru steag e scris unire!?” (24 ianuarie 2016) în mai multe reviste din jurul lumii, am remarcat cu satisfacţie că pe câteva saituri importante de pe internet, precum Wikipedia, referitor la paternitatea muzicală a Imnului Maastricht este menţionat (s-a adăugat de curând! n.a.) ca ar fi o copie aproximativă (loosely copy!) a cântecului „Pe-al nostru steag e scris unire”, de Ciprian Porumbescu. Merci Becaud! Bravo lor! Oameni de caracter! Bine că nu ne mai dau veto la intrarea în Schengen!
Vă mai aduceti aminte de Olimpiada de la Sydney din anul 2 mii!? Vai, vai! Ce durere, ce dezastru! Gimnasta Andreea Răducanu aruncată în disgrație! Cică dopaj! Cu toate că faimosului „drog” Nurofen i se făcea reclamă pe toate panourile de afișaj din stațiile de metrou și autobuz din Sydney-city!
Îmi pun întrebarea, dacă marea gimnastă româncă a fost atât de vinovată de dopaj, de ce nu i s-au luat toate medaliile câștigate atunci, la acea olimpiadă nefastă. I-au confiscat doar una și s-a făcut mult can-can că „rumunii e hoți si drogomani”! I-auzi brâul! Ei, parcă numai dânsa!?
A venit și vremea tenismenei Simona Halep, locul unu mondial, de două ori! Prea era „prea-prea”! Jos cu dânsa! Și atunci, doamna fizioterapeută, Candice Gohier, din echipa monsieurului Muratoglou de la Paris, antrenorul ei de anvergură, i-ar fi dat să pape niscaiva supliment alimentar contaminat cu roxadustat (un produs care crește producția endogenă de eritropoetină și stimulează producția de hemoglobină și de globule roșii), fapt care a facut-o în ochii lumii mare, mare, mare consumatoare de droguri! Și gata, disgrație totală și dânsei! Adio titluri, adio onoare… De la locul întâi a ajuns în prezent pe locul 1140 în clasamentul WTA! Executată! Pusă la zid, nevinovată…! Dar îngerul păzitor iar și-a deschis aripile! Recent, pe 4 martie 2024, am aflat la Breaking News că Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne ar fi redus de la patru ani la nouă luni suspendarea Simonei Halep, dictată de Agenția Internațională pentru Integritatea Tenisului (ITIA). Ura, din nou! „ITIA ar trebui să plătească despăgubiri pentru asta! În cazul Simonei, contaminarea în suplimentele alimentare a fost recunoscută de instanță, chiar dacă laboratoarele WADA nu au găsit-o… Contaminarea nu înseamnă dopaj!” (spunea reporterul Mihai Dumitru, într-un articol din ziarul „Cotidianul”).
Unde vom ajunge, dacă la fiecare mişcare denigratoare a unor indivizi tendenţioşi vom ridica (şi noi!) pripiţi degetul acuzator spre cei care…, conaţionali de-ai noştri fiind, nu avem dreptul legal şi profesional să îi executăm. Dacă NOI nu ne iubim pe noi înşine, nu ne iubim poporul aşa cum este şi nu suntem uniţi, atunci cine să ne iubească, cine să vorbească frumos de noi, cine să ne promoveze, cine să ne apere, cine să ne creeze imagine pozitivă? Străinii?
Doamne fereşte, nu ţin nimănui lecţii de patriotism şi îmi cer scuze dacă cineva se simte lezat, dar ar trebui sa fim mai prevăzători, mai cățărați pe barcadele naționale, căci altfel ne pierdem identitatea… Dorința mea? Vreau deci o reconciliere între români! Asta mi-am impus-o! Să fim buni cu noi înșine. Veșnic ne criticăm unii pe alții și astfel știrbim imaginea României! De sute de ani! Nu ne putem intelege… Oare de ce? Şi apoi, mai avem o mare problemă, lipsa de caracter, invidia şi defăimarea conaţionalului: „Cine, bre? Poetul Icsulescu să fie propus pentru un priemiu Nobăl? Sau Apăunescu, Blandieneasca, Cezarvănescu, Cărţărescu, sau Dinemircescu? Păi măi? Aştia e toţi pătaţi! Apăunescu e plecat la Bellu și n-a mai venit…, Blandieneasca e cum e, Cezarvănescu a murit de hemoroizi c-a făcut prea multă zarvă, Cărţărescu joacă toată ziua cărţi, iar Dinemircescu are cavitatea bucală prea mare și mai bine și-ar vedea de cratițili lui…! Posibil că toţi au fost ori turnători, ori muncitori necalificaţi la furnalul Iepocii de Aur… că dacă nu au fost, trebuie să fi fost ceva dubios cu ei! Le găsim noi o bubă! Or fi unelte ale capitalismului precum Gomescu, Pacepescu sau Semitescu!”.
Nu trebuie să fim ostili, dar mai bine ne-am ocupa de sofisticarea şi rafinarea propriilor creaţii decât să tot lăudam şi să-i promovam pe unii şi pe alţii din străinătate – care până la urmă ajung să creadă că li se cuvine… că sunt aleşii domnului! Cum dăm de un scriitor cu un exotic „nume spaniol format din cel puţin trei segmente”, ne închinăm la el ca la viţelu’ de aur…, iar pe-al nostru îl facem „cadavru de debara” şi ne debarasăm de el în grabă. Țipăm unii la alții: legionarule, comunistule, securistule, fascistule, veneticule, transfugule, exilatule, rusnakule, boșorogule, babalâcule, necoptule, de-salam-cu-soia-nemâncătorule, de-neam-trădătorule, emigrantule, vadimizatule, regalistule, becaliule, patibularule, de-debara-cadavrule, sifiliticule, bocciule, tuciuriule, boschetarule, incultule, „dășteptule”, retrogradule, demodatule, bolnav-la-cap-ule, de-curvă-puiule, de-bombe-speriatule, moldovean-puturosule, ardelean-prostule, oltean-incultule, mitic-bucureșteanule…
Asta este imaginea românului cotidian! Unde se întâlnesc doi de-ai noștri inventează în grabă un nou epitet la adresa conaționalilor!!! De ce? Ca să arate că domniile lor sunt mai cu moț, mai rotunzi, mai deștepți și mai smecheri! Liniște și reconcilere nu se face! Din cauza asta suferim cu toții, suferim de imagine sau de mușcătura fratelui sau a aproapelui. Ne moare capra, deoarece ne-a mușcat-o capra vecinului care era deja turbată! Deci cam așa gândește mandea! Și astfel nu se mai termină cu polemica niciodată! Nici după sute de ani! Ca la noi, la nimenea! Atunci cum ați vrea să ne perceapă străinii!? De la capătul lumii, vă doresc 1000 de ani de pace și prietenie!
——————-
George ROCA,
Sydney, Australia,
15 martie 2024.
Mangalia News, 23.03.2024.
