-
A plecat în lunga sa călătorie spre veșnicie. A luat cu el imensa bibliotecă a literaturii române în speranța că Dumnezeu îl va așeza la un birou și îl va lăsa să analizeze critic viața culturală a țării pe care a iubit-o și i s-a închinat. A fost un luptător. Un judecător. Un ochi de veghe.
Adulat, ignorat și uneori hulit, numele lui va sta scris pe monumentala Istorie a literaturii române, continuând-o pe cea a lui George Călinescu. Vor trece ani mulți până când cineva va îndrăzni să-i continue opera. A fost și va rămâne Alex Ștefănescu.
Primele amintiri despre ei sunt plasate în curtea căminului studențesc de la „6 Martie”, cum se numea atunci, în care Alex, alias Sandu pentru prieteni, venea și trimitea în geamul de la etajul 4 în care locuiam împreună cu Domnița, cea mai frumoasă dintre studentele anului, pietricele de amor. Era cea mai tandră pereche de îndrăgostiți. Apoi plecau împreună în parcul Universității povestindu-și fiorii dragostei. Mai târziu, cu familia Ștefănescu m-am reîntâlnit acasă, la Constanța, cu Domnița în același birou de la serviciul bibliografic al Bibliotecii Județene, iar cu el pe sălile revistei Tomis. În 1974, când s-au făcut restructurările masive din presă, a fost „pus pe liber” ca toți cei prea vocali în perioada aceea. A trebuit să plece din Constanța și a lucrat ani mulți în presa bucureșteană, a condus România literară, a publicat neobosit.Anii au trecut prea repede pentru noi toți, dar ne-am revăzut de fiecare dată cu aceeași bucurie, ajutându-ne la nevoie.
Alex a devenit un nume aşezat pe mii de texte de critică literară. Cunoscut prin pedanterie şi severitate, judecată fără compromisuri.
Am adunat din arhiva mea cu prieteni doar câteva episoade despre acest fiu adoptiv al Constanței, aducând probe în acest sens. (…)
Continuarea, în ziuaconstanta.ro / fondul-documentar-dobrogea-de-ieri-si-de-azi
