„Mangalia, acest Principat de la marginea mării…”. (Alex Ștefănescu).
Criticul și istoricul literar Alex Ștefănescu, care, din păcate, s-a stins din viață zilele acestea, scria admirabila recenzie de mai jos, în anul 2007, la lansarea lucrării „Mangalia în paginile vremii”, monografie a municipiului Mangalia, realizată de Aurelia Lăpușan și Ștefan Lăpușan.
„Poetă şi prozatoare, publicistă, Aurelia Lăpuşan s-a angajat în ultimii ani în scrierea unor lucrări monografice de mare interes, consacrate celor mai importante localităţi din Dobrogea (Constanţa, Medgidia, Cernavoda etc.) şi activităţilor specifice zonei (navigaţia, cultivarea şi valorificarea grâului etc.). Şi l-a asociat în această întreprindere pe propriul ei soţ, istoricul Ştefan Lăpuşan.
Munca de acest fel trece de obicei neobservată, deşi este indiscutabil importantă, nu numai în plan cultural, ci şi moral. Ea contribuie la formarea unor oameni întregi, care ştiu cine sunt, din ce fel de societate fac parte, ce precursori au etc. Numai pisica trăieşte instalată exclusiv în prezent. Oamenii cuprind în raza conştiinţei lor, în afară de prezent, şi trecutul şi viitorul (dacă, bineînţeles, nu se lasă animalizaţi de epicureismul vulgar şi de cinismul lipsit de spirit pe care le practică în momentul de faţă o mare parte din societatea românească). Pe de altă parte, monografiile fiecărei localităţi (visul de altădată al lui Dimitrie Gusti), ilustrează (şi generează) un fenomen de descentralizare culturală, foarte vizibil în Europa de Vest, dar încă timid în România.
Recent, (dr.) Aurelia Lăpuşan şi (dr.) Ştefan Lăpuşan, au publicat şi lansat o admirabilă monografie, Mangalia în paginile vremii. Puţine oraşe din România au în prezent o asemenea carte de vizită. Lucrarea se bazează pe o documentaţie imensă. Subsolul fiecărei pagini este plin până la refuz de trimiteri bibliografice. Au fost consultate cărţi de istorie româneşti şi străine, reviste de specialitate, scrisori păstrate ca amintire de diverşi localnici, colecţii de ziare de la începuturile presei şi până azi. Nu lipsesc nici elemente de istorie orală (autorii au explicat, la lansare, cu câtă pasiune unii locuitori vârstnici ai oraşului le-au oferit sprijinul, evocând momente istorice trăite de ei înşişi).
Aurelia şi Ştefan Lăpuşan şi-au petrecut ani la rând în biblioteci şi arhive pentru a reconstitui trecutul Mangaliei, cel mai vechi oraş din România (înfiinţat probabil la începutul secolului IV î.e.n., cu numele Callatis, de colonişti greci veniţi din Heraclea Pontica, o colonie a Megarei). Citatele reproduse de ei din presa de altădată şi din documentele găsite în arhive, comentariile succinte, remarcabile prin rigoare, dar şi prin nerv publicistic, sunt completate de o ilustraţie bogată şi sugestivă: fotografii (unele foarte vechi, de negăsit în altă parte), desene, cărţi poştale, facsimile etc.
Lucrarea poate fi considerată, în egală măsură, un tratat de istorie, o ediţie specială a unei reviste vivante, un album şi o poveste (a unui oraş fabulos). Mangalia (nume derivat din “Panguala”, aşa cum este menţionat Callatis în portulanele portugheze din sec. XII-XIV, cf. dr. Mihai Ionescu) are o istorie în multe privinţe spectaculoasă. Iată câteva dintre datele care îi fac originalitatea, selectate de autorii înşişi ai monografiei:
Este cel mai vechi oraş din România.
Zona a fost locuită încă din preistorie, dovada constituind-o vestigiile culturii materiale neolitice, Gumelniţa.
Oraşul este singura colonie dorică de pe ţărmul Pontului Euxin.
Aici s-a găsit singurul papirus din Europa, în afară de cele descoperite la Pompei.
Unii cetăţeni al Callatisului au fost mercenari regali în Egipt.
Sub bolţile bazilicii din Callatis a răsunat, se pare, pentru prima dată Te Deum Laudamus, compus de Niceta Remesianul.
Oraşul a încheiat un tratat de pace cu Roma, considerat în prezent cel mai vechi document în limba latină cunoscut în Estul Europei.
În secolul I e.n. cetatea Callatis a ajutat cu bani Roma.
Oraşul este prima staţiune balneo-climaterică din ţara noastră (băile mezotermale sulfuroase fiind cunoscute încă din timpul lui Burebista).
Sub împăratul Gordian (238-244), la Callatis a funcţionat prima asociaţie a vânătorilor atestată la noi.
Din Callatis sunt originari vestiţii învăţaţi care au trăit în Egiptul elenistic: Demetrios, Heracleides, Satyros, Istros, Thales.
Cărturarul creştin Leontie Bizantinul (485-542) s-a născut la Zaldapa, lângă Callatis.
Cel mai vechi gimnaziu elen de la noi (cu profil sportiv!) a funcţionat la Callatis în sec. I e.n.
În sec. XV-XVI, Mangalia a făcut parte din paşalâcul Rumeliei, fiind reşedinţa unei circumscripţii judecătoreşti numite “caza”.
Geamia Esmahan Sultan este cel mai vechi lăcaş de cult musulman din România.
În 1883 apărea, la Mangalia, Triunghiul, jurnal al masoneriei din România, prin grija lui Constantin M. Moroiu, Marele Maestru al Marii Loji Naţionale din România.
Mangalia este declarată în 1899 staţiune climaterică maritimă şi balneară (prima din România), după ce analizele de laborator stabiliseră că apele sale minerale sunt sulfuroase, alcaline, uşor cloruro-sodice şi iodurate.
Nicolae Iorga a dedicat Mangaliei o frază compusă din 102 cuvinte.
Fraza, rostită la radio, în cadrul faimoasei emisiuni Sfaturi pe întuneric, face parte dintr-o mărturisire referitoare la mările şi porturile pe care savantul le-a cutreierat de-a lungul vieţii:
… “tocmai târziu de tot, pe viziunea acelui ţărm al Dobrogei, pe care-l cunoaştem aşa de puţin şi care nu se cuprinde numai în iluzia de argint a Balcicului şi în pitorescul tătaro-turcesc al unei biete rase pe care astăzi o ia vântul, am ajuns să preţuiesc, fireşte nu năvala de trivialitate şi de dezmăţ a staţiunilor balneare, urâta icoană a lipsei de pudoare în timpurile noastre, ci, în singurătatea de la Mangalia, frumuseţea serilor care isprăvesc în brumă uşoară, farmecul luminilor din fund, care îţi arată o lume în mers, surprinderea luminilor fugare de la luntrile pescarilor care-şi vrăjesc prin licărirea torţelor prada din adâncuri şi mai ales acel lucru de neuitat care este chemarea de dimineaţă, în faptul chiar al zilei încă răcoroase, a luceafărului, care se ridică deodată în fundul cerului vioriu, şi este ca o trezire la viaţa cea nouă, ce trebuie să înceapă pentru locuitorii adâncului de apă, ca şi pentru cei care, astăzi, pe ruinele cetăţilor elenice, duc numai rămăşiţa tristă şi vulgară a unei civilizaţii pe care noi până astăzi n-am ştiut-o învia”.
Autorii monografiei evocă mai multe momente ale prezenţei la Mangalia a lui Nicolae Iorga, ca şi a altor personalităţi ale culturii noastre. La rândul ei, Manuela Cernat, în prefaţă, povesteşte ce se întâmpla în oraş imediat după cel de-al doilea război mondial: “Paradoxal, în plină sovietizare, departe de capitală, uitată la graniţă, Mangalia încă respira şi trăia în ritmul de dinainte de război. În prea scurtul răgaz de până la strângerea şurubului, aici se regrupase rapid şi crema artistică alungată din Balcic. Fraţii Radu Tudoran şi Geo Bogza, pictoriţele Marcela şi Florica Cordescu, romancierii Cezar Petrescu şi Iosif Igiroşianu, actorii Grigore Vasiliu Birlic şi Radu Beligan, regizorii Sică Alexandrescu şi Marietta Sadova, dizeurul Manole Stroici, epigramistul Păstorel Teodoreanu şi o puzderie de femei frumoase şi extrem de elegante dădeau strălucire ceasurilor de plimbare pe faleză”.
Cu alte cuvinte, departe de a fi doar un oraş de pe malul mării, Mangalia este şi un capitol din istoria culturii române.
Ar fi bine dacă exemplul Aureliei şi al lui Ştefan Lăpuşan i-ar contamina şi pe alţi intelectuali, din alte zone ale ţării. Ei există pretutindeni, aşa cum există şi arhive, şi colecţii de ziare, şi fotografii vechi. Mai trebuie entuziasm”.
Alex. Ştefănescu.
MN: Vă invităm să descoperiți aici articolele scrise de Aurelia Lăpușan și Ștefan Lăpușan, publicate în cotidianul online Mangalia News.
Mangalia News, 26.02.2024.
