Anișoara Laura Mustețiu – Poezii de dragoste: În lumea noastră | Un vis inocent

0
542
Cuvintele sunt atât de importante! Uneori sunt fluturi care ne poartă visele, alteori sunt scoici care conţin perle prețioase de înțelepciune, iar câteodată sunt izvoare care revarsă o energie înviorătoare în lumea din jurul nostru. Toate se pot întruchipa în poezii de dor.
Poeziile au fost întotdeauna un mod de exprimare a sentimentelor și de evadare din cotidian. Citind poezii, putem călători în lumi noi, putem simți emoții intense și putem descoperi noi perspective asupra vieții. Conform unui citat celebru al lui Robert Frost “Poezia este ceea ce se pierde în traducere”, sugerează că poezia are un aspect al ei care este greu de transmis prin cuvinte obișnuite. Citind poezii, cititorii învață să savureze cuvintele și să le pună într-un context mai profund, îmbunătățindu-și astfel abilitățile de citire și înțelegere a textului. Studiile arată că lectura poeziilor perfecționează capacitatea de concentrare și reduce stresul, astfel încât ne putem bucura de beneficiile psihologice ale lecturii poeziilor.
Cu drag, vă dăruim astăzi poezii de dragoste scrise de Anișoara Laura Mustețiu, versuri care conțin romantism, sensibilitate, simplitate, și delicatețe. Vă dorim o lectură plăcută și momente de vis! Revista Emoții și Lumină.
ÎN LUMEA NOASTRĂ
În lumea noastră, visele erau ca râurile,
clipocind diafan pe pietrișul maroniu,
erau mai enigmatice decât pădurile,
unde ne lăsam urmele trăirilor, târziu.
Dorind să ne gustăm tainic iubirea,
am găsit un loc ferit de un vânt cotidian,
unde cerul ne scălda galeș privirea,
sub mângâierea valurilor tandre din ocean.
Mi-ai făcut o coroană din flori purpurii,
și în izvorul unui sărut magic ne scăldam,
iubirea noastră era caldă, cu fiori argintii,
viața cu tine era tandră, era un balsam.
Apoi am construit un castel mare de nisip,
dar știam că va fi spulberat imediat de vânt,
scoicile ne ascundeau speranțele de pe chip,
susurând pe nisipuri, suspinând pe pământ.
Eram o dorință ferventă în făgăduințe,
feerice, seducătoare, ireale și dulci,
și mi-ai cioplit fericirea din credințe,
sculptându-mi inima pe răvășitele stânci.
Vroiam să rămân acolo pe vecie,
dar viața nu e dreaptă, precum pare,
căci răsăritul ne spulberă cu furie,
visele noastre dulci, fără scăpare.
Continuarea, pe emotiisilumina.com


Mangalia News, 14.02.2024. (Revista Emotii si Lumina).



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply