TVR FOLCLOR se lansează pe 27 noiembrie. „TVR deschide lada de zestre”, anunță Televiziunea Română

0
400
Televiziunea Română, deţinătoarea unui vast tezaur de programe dedicate folclorului, tradiţiilor şi patrimoniului naţional, lansează TVR FOLCLOR, pe 27 noiembrie.
Luni, 27 noiembrie, ora 06:55, TVR deschide lada de zestre! Vom scoate din nou la lumină mii de ore de înregistrări cu muzică populară autentică, obiceiuri, meşteşuguri şi creaţii de patrimoniu, pe care le vom readuce în atenţia publicului prin emisiuni de colecţie, concerte şi spectacole susţinute de mari artişti şi orchestre.
„Televiziunea Publică datorează românilor mult mai multe programe care să construiască punţi între tradiţie şi modernitate, între clasic şi modern, între rural şi urban, între trecut şi viitor. Doar o regăsire, acceptare şi îmbrăţişare a valorilor tradiţionale ne poate promite un viitor coerent, împlinit. Programele muzicale, coloana vertebrală a TVR FOLCLOR, vor aduce emoţie artistică în casele românilor, în timp ce emisiunile informative despre problemele de zi cu zi din România extra – urbană îi vor adăuga o dimensiune pragmatică şi practică. TVR FOLCLOR nu va fi doar nostalgie și regăsire, ci şi identitate și luciditate”, declară Dan – Cristian Turturică, Preşedinte-Director General al TVR.
Grila de programe a TVR FOLCLOR conţine şi o serie de producţii de divertisment, precum: „Zestrea muzicală” (ora 7.00), „Muzica regiunilor” (ora 11.00), „Cântec românesc” (ora 14.00).
Sub genericul „Magazin agrar”, telespectatorii vor putea urmări, de la ora 18.00, de luni până vineri, „Viaţa satului”, „Ferma” sau „Agrostrategia”, apoi, începând cu ora 20.00, „Tezaur folcloric”, „Zestrea românilor”, sau „Cântec şi Poveste”.
De luni până duminică, de la ora 22.00,  programul continuă cu „Lăutari vechi şi noi”.
În weekend, sâmbăta şi duminica, noul post al TVR aduce în faţa iubitorilor de folclor „Din muzica popoarelor”, „Popasuri folclorice”, „O dată-n viaţă” şi concerte folclorice, prezentate de Iuliana Tudor.
Lansarea TVR FOLCLOR face parte din strategia de dezvoltare a Televiziunii Publice, de aliniere la cele mai noi tendinţe în industria media, prin crearea şi diseminarea de conţinut pe mai multe canale. (…)

Mai mult, pe stiri.tvr.ro



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply