Conferința națională „RELIGIE, CUNOAȘTERE, SOCIETATE”, cu tema „Integritate și redefinire. Omul în orizontul multidimensional al societății contemporane”, va avea loc la Constanța

0
485
O simplă analiză asupra realității lumii de astăzi, a anului 2023, ne confirmă faptul că într-un interval de câțiva zeci de ani morfologia societății s-a schimbat radical: localul a devenit global în sensul vizibilității și a comprimării spațiului prin noile tehnici de comunicare, granițele dintre culturi și religii au devenit fluide prin relațiile dialogice și dinamica migrației, tendințele economice au creat rețele trans-naționale, care au generat noi reconfigurări politice, iar dezvoltările tehnologice au impulsionat noi arhitecturi ale ritmului cotidian. În acest context multidimensional, omul se simte mult mai pregnant pe sine însuși, simte mai intens relația cu celălalt și cu mediul înconjurător și caută să-și definească mult mai bine situarea în societate.
Omul este o identitate care sintetizează în sine un complex de experiențe cotidiene: religioase, sociale, psihologice, tehnice, medicale, economice, culturale. Iar riscul fragmentarizării vieții poate genera uitarea de sine, care este una dintre cele mai tragice forme de anxietate. Din acest considerent, miza integrității și a redefinirii de sine a devenit o coordonată esențială în registrul vieții. 
Conferința își propune să fie un forum de dezbateri asupra unor întrebări care mizează pe faptul existențial: Cum ne păstrăm integritatea într-o societate multidimensională care ne provoacă printr-o serie de riscuri? Cum ne redefinim valorile axiologice în complexul experiențelor cotidiene contemporane? Ce aport are religia, filosofia, psihologia, medicina, cultura în articularea integrității umane? 
​Locația conferinței: Sala Tomis – Hotel Malibu, Bulevardul Mamaia, Nr. 316, Constanța.
Data: 24 noiembrie 2023.
Nu există taxă de participare la conferință.
​Pentru alte detalii, adresați-vă Conf. univ. dr. Ioan Dura, organizatorul conferinței ([email protected]).

Mangalia News, 22.11.2023.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply