Eu albastru, tu albastră, Te văd dulce, prin fereastră, Pletele ți se revarsă, Și îmi lasă gura arsă…
Și de când exiști pe lume, Vreau să te alint pe nume… Eu sunt cerul, tu ești marea, Nemurirea și visarea,
Tu, senină, sau furtună, Eu, noros, sau vreme bună. Tu, sculptată-n alabastru, Eu, când tunet, când albastru.
De când lumea și pământul, Vreau să te ating cu gândul. Să te mângâi lin, pe valuri, Să-ți sărut încet din maluri,
Iar apoi, din mal în mal, Să m-afund între corali. De când lumea-i pe pământ, Sunt gelos pe el, pe vânt…
Fiindcă îți alină gândul Și nu știu când mi-o fi rândul Și te răscolește-n valuri, Prin dorințe de balauri, Iară eu, fulger din cer Și gelos, încă mai… sper…