CAMPIOANA OLIMPICĂ LA JUDO A URCAT PE… 4 PODIUMURI, la Women Rally 2023, București, etapa 1! Alina Alexandra Dumitru a scris istorie! VIDEO

0
814

Interviu la cald, după premiere! Alina, cu 4 cupe! (Beatrice Mercado).

Alina Alexandra Dumitru a scris istorie, azi, 14 mai 2023!

CAMPIOANA OLIMPICĂ LA JUDO A URCAT PE… 4 PODIUMURI la Women Rally 2023 – București, etapa 1! Locul I debutanți, locul I la FWD (mașini cu tracțiune față), locul II la clasa 3, locul III, în clasamentul general! Nu pot să cred! Bravoooo fată frumoasă! Eu, copilotul tău pe viață. (În ultima clipă, azi am decis să nu-ți mai fiu copilot la această competiție, tocmai pentru a putea Alina să se concentreze pe condus, nu să stea cu grijă cu mine, ținând cont de starea mea de sănătate). Eu, cea care te-am adus în acestă lume a automobilismului sportiv… am plâns de fericire!
Women Rally 2023 – București, etapa 1, am spus că va fi de povestit… și a fost…
La finalul acestei săptămâni capitala a devenit gazda primei etape a Campionatului Național Women Rally – Bosch Car Service, Trofeul Enel X Way, clasa de mașini electrice powered by George, inovaṭie BCR. În cadrul acestui eveniment fully booked, organizatorii – Clubul Sportiv Savu Racing şi Asociaṭia Clubul Sportiv Women In Motorsport – vă invită, vineri, 12 mai 2023, de la orele 18.00, să vedeți participantele la STARTUL FESTIV, eveniment ce va avea loc în Piața Constituției.
Organizatorii Women Rally au pregătit un super show în care, pe lângă curajul și ambiția concurentelor, se va celebra și excelența sportivă. La start s-au aliniat nume mari ale sportului românesc, dar și mondial! Cine au fost ambasadoarele acestei etape? Elisabeta Lipă – multipla campioană mondială, olimpică și europeană la canotaj, fost Ministru al Tineretului și Sportului și actualmente Președinte al Federației Române De Canotaj, Ana Maria Popescu Brânză – campioană olimpică și mondială la scrimă, Monica Iagăr – campioană europeană la atletism și fost comandant la CS Dinamo București, Otilia Bădescu – multiplu medaliată la campionatele europene și mondiale de tenis de masă, actualmente director în Ministerul Sportului și Alice Ene – „Regina Europei la drift”, care a ajuns în Cartea Recordurilor datorită performanței obținute în 2021, atunci când a cucerit titlul european, la doar 14 ani. Energia femeilor iubitoare de adrenalină și cu competiția în “sânge” reprezintă un firesc, când avem alături asemenea modele de succes.
Zeci de femei au participat la prima etapă Women Rally de la București din acest an.
“Pentru al 6-lea an consecutiv susținem performanța fiind partenerii Campionatului Național Women Rally 2023. În semn de apreciere pentru femeile din rândul conducătorilor auto din România suntem prezenți și de această dată cu caravana Bosch Car Service. Campiontul Național Women Rally se bucură de o notorietate din ce în ce mai mare în fiecare an, iar noi suntem încântați să împărtășim pasiunea pentru sport alături de participante. Ca partener oficial al evenimentului oferim fiecărei concurente o asistență rutieră valabilă un an pe teritoriul României” – declarația aparține reprezentanților Bosch Car Service.
Cele 50 de concurente s-au aliniat la start alături de ambasadoarele Women Rally și au apăsat pedala distracției și a amintirilor frumoase în cadrul unui eveniment de excepție. Trofeul Enel X Way a atras în această primă etapă, pe lista de înscrieri, concurente din 15 judeṭe, doamne și domnișoare curajoase, care își vor pune la încercare îndemânarea și ambiția la volanul propriilor mașini.
Banking-ul inteligent este din nou copilotul clasei de mașini electrice. Un parteneriat de viitor bazat pe curaj, echilibru, dar și sustenabilitate. George, Inovație BCR ne este alături și în acest sezon competițional, aliniindu-se la startul celor 3 ediții Women Rally din acest an, pentru a susține participantele de la această clasă de mașini specială.
Etapele Women Rally sunt dedicate tuturor femeilor pasionate de condus, care doresc să își dezvolte abilitățile la volan într-un cadru sigur și organizat. Cu susținere din partea prietenilor și a familiilor, concurentele vor oferi exemple pozitive de responsabilitate și determinare și vor ieși din zona de confort alături de alte femei cu care împart aceeași pasiune.
Manșele de concurs s-au desfășurat sâmbătă, 13 mai, începând cu ora 10:00 la Arena Națională, accesul la eveniment fiind gratuit pentru toți spectatorii care au dorit să urmărească o competiție plină de adrenalină. Organizatorii au pregătit un circuit format din viraje de viteză, șicane și ace de păr unde participantele își vor putea demonstra abilitățile la volan. Vor fi două manșe de concurs în care concurentele iau startul pe rând, fiind cronometrate la sutimi de secundă. Toată acțiunea va putea fi urmărită live pe pagina de facebook Women Rally şi pe canalul de YouTube de la Federatia Romana de Automobilism Sportiv.
Clasa A de la Mercedes-Benz va fi anul acesta mașina oficială a evenimentelor Women Rally. Parte din ambasadoarele Women Rally vor conduce spre performanță și se vor alinia pentru un start de excepție susținut și de acest partener.
Evenimentul se va încheia într-o atmosferă festivă cu ocazia dineului care va avea loc sâmbătă seara la Autoklass | Official Home of Mercedes-Benz. Tot atunci se va desfășura și festivitatea de premiere a celor mai bune rezultate obținute în cadrul Trofeului Enel X Way, totul într-o ceremonie a eleganței și prieteniei.
Informațiile complete legate de concurente, noutățile din timpul concursului și atmosfera Women Rally surprinsă în imagini sunt disponibile pe instagram @womenrally.ro și pe pagina de facebook a Campionatului.


Mangalia News, 15.05.2023.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply