Acțiune de ecologizare a Parcului Tăbăcărie, organizată de Liga Studenților – Universitatea „Ovidius”, sprijinită de Polaris M Holding Constanța

0
488

farmec.ro
carturesti.ro%20
Ultima acțiune de ecologizare din cadrul proiectului “ECOmpetiția”, desfășurată alături de Liga Studenților – Universitatea “Ovidius”, a avut loc sâmbătă, 8 aprilie și s-a desfășurat în parcul Tăbacărie, pe porțiunea cuprinsă între zona City Park și Pavilion.
Timp de două ore, peste 35 de voluntari au ecologizat Parcul Tăbăcărie și au colectat peste 40 de saci cu deșeuri.
Proiectul “ECOmpetiția” s-a desfășurat pe parcursul a trei sâmbete, consecutiv, 25 martie, 1 aprilie și 8 aprilie și a fost susținut de Polaris cu saci, mănuși, șepci și cu transportul deșeurilor la stația de sortare.
Acțiunea de ecologizare s-a derulat și alături de Grupul Local de Tineret Constanța, Comunitatea Tinerilor Basarabeni Constanța, AIESEC Constanța, Liga Studenților – Universitatea “Maritimă” din Constanța și Interact Mangalia.
Le mulțumim și îi felicităm pe toți cei care au luat parte la aceste acțiuni! Adoptarea unui comportament responsabil față de mediu, în viața de zi cu zi, ar trebui să reprezinte o prioritate pentru fiecare dintre noi. (Polaris M Holding Constanța).


Mangalia News, 13.04.2023.



piese-auto-mangalia.ro

farmec.ro


Leave a Reply