Cererea din piaţă pentru navigatori este mult mai mare astăzi decât era în trecut, afirmă Ionuţ Rusu, fondator Stargate Crewing Agency [VIDEO]

0
868
Salariul unui marinar simplu pleacă de la 1.500-2.000 de euro, dar pentru un comandant pe o navă de ultimă generaţie poate ajunge la 25.000 de dolari, afirmă Ionuţ Rusu, fondator Stargate Crewing Agency.
♦ Pentru a fi o companie de recrutare de succes pe zona navală, trebuie să ai un număr foarte mare de navigatori care se află la bordul unor nave.
♦ Comisionul pleacă de la 90 de dolari şi poate ajunge la 250 de dolari pentru navele offshore, iar pentru platforme poate să se ducă între 500 şi 1.000 de euro.

Piaţa de recru­tare a naviga­to­rilor a ajuns la o cerere mult mai mare astăzi, în timp ce salariul pentru un ofiţer a ajuns în 20 de ani de la 900 de do­lari până la 3.200-4.500 de dolari, a spus Ionuţ Rusu, fondator al Stargate Crewing Agency, companie de recru­tare pe sectorul naval.

„Astăzi cererea din pia­ţă este mai mare. În trecut, părea că cererea era mai mare. Primii care au suferit cel mai mult odată cu pan­demia au fost navigatorii, pentru că nu se mai puteau face schimburi de echi­paj. Majoritatea schimburilor de echi­paj se făceau în China, care a fost com­plet blocată şi foarte mult timp nu s-au putut face schimburi. În acele momen­te, aceste schimburi de echipaj au de­venit foarte scumpe. Preţurile nu erau încă ridicate, pentru că nimeni nu s-a aşteptat la impactul pandemiei şi a­tunci a fost un recul al întregii indus­trii“, a spus Ionuţ Rusu. […]

Continuarea cu VIDEO, pe zf.ro/from-vis-to-biz



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply