Christian Iorgoveanu trăiește și învață de un an în Statele Unite ale Americii. A fost elev la Colegiul Național de Informatică Tudor Vianu din București. Până în clasa a VIII-a a câștigat, împreună cu colegii de la Vianu, o mențiune și locul II la Space Settlement- NASA. Acum este în primul an de liceu la Thomas Jefferson, Washington. În acest timp a câștigat împreună cu echipa școlii o bursă acordată de Apple, la Conferința Apple din San Jose, California (Apple’s Annual Worldwide Developers Conference).
I-am pus câteva întrebări despre viață lui americană.
Ce te-a făcut să iei decizia de a studia și de a locui în America?
Visul meu de a studia în America a început încă din clasă a 6-a, cred. Visam că într-o zi voi face aici facultatea sau un masterat. În clasa a 8-a părinții mei au avut o oportunitate de a pleca și așa am început serios să ne gândim să plecăm chiar de la liceu.
Am decis, în urma unei analize care a durat câteva luni, să mă înscriu pentru examen la unul dintre cele mai bune licee publice din SUA. Anul trecut, liceul Thomas Jefferson s-a clasat chiar pe primul loc. Ca să pot susține examenul, trebuia obligatoriu să fiu înscris într-o școală din sistemul american, înainte de examen. Astfel, m-am transferat încă din luna aprilie, ca să pot intra în ritmul lor. Examenul de admitere a fost foarte greu și foarte competitiv. Au fost aproximativ 7 candidați pe loc, dar am intrat… și așa am decis să ne mutăm.
Ce ai găsit diferit în Statele Unite?
În primul rând, trebuie spus că societatea americană funcționează după reguli – multe, bine definite și, mai ales, respectate! E lucrul cu cel mai mare impact pentru cineva care vine din România (sau chiar din Europa). Nu mi-a fost deloc ușor în primul an – deși eu sunt o persoană riguroasă -, dar eram obișnuit cu „se poate și așa”. Aici totul este dus la extrem, nu există cale de mijloc, regula trebuie respectată. Probabil că acesta este și secretul societății americane, respectarea cu sfințenie a regulilor. Cred că altfel nu ar putea să funcționeze, în condițiile unei diversități atât de mare a populației.
Reversul medaliei este că, uneori, aceste reguli nu te lasă „sa ieși din cutie”. Te transformă într-un roboțel. Eu am marele noroc că părinții mei mă ghidează tot timpul și reușesc să iau ce e mai bun atât din educația românească, cât și din cea americană.
În al doilea rând, am găsit diferențe mari la școală. Nu vreau să generalizez, pentru că școală mea este diferită, dar cred că fuga asta după note, competiția permanentă pentru GPA (Grade Point Average) și pentru eseul final din clasa a 12-a (care te califică pentru Universitate), îi transformă pe mulți. Ca să fac o paralelă… Îți dorești să ajungi pe Everest, dar cred că nu doar punctul final contează. Important este și traseul, oamenii pe care îi cunoști pe drum, poveștile lor, escalada în sine, să-ți ajuți partenerii de drum, toate contează, nu doar să pui steagul în vârf. Așa e și cu facultățile de aici. Colegii mei – cei mai mulți, din păcate – nu vor să participe la acest drum, îi interesează doar vârful. Asta am găsit diferit. Repet, este cazul liceului meu. Sunt convins că la alte licee este altfel. La Vianu, în România, cu colegii mei ne sprijineam, ne ajutăm dacă nu înțelegeam o lecție. Aici viață socială e diferită. Adică, nu prea există. Nu au timp să iasă.
La ce a fost cel mai greu să te adaptezi?
Citiți neapărat articolul integral pe republica.ro
