Guvernul României a aprobat Hotărârea privind organizarea și funcționarea Ministerului Antreprenoriatului și Turismului (M.A.T.). Prin acest act normativ, M.A.T devine operațional

0
489

Guvernul României a aprobat în ședința de joi, 30 decembrie a.c, Hotărârea privind organizarea și funcționarea Ministerului Antreprenoriatului și Turismului (M.A.T.). Prin acest act normativ, M.A.T devine operațional și va exercita, în principal, atribuții specifice, în conformitate cu reglementările în vigoare, în următoarele domenii: comerț, politici comerciale şi relații economice internaționale, întreprinderi mici și mijlocii, cooperație și mediu de afaceri, investiții străine, turism.

‚‚Aprobarea Hotărârii de Guvern reprezintă un pas important pentru demararea programelor esențiale pentru antreprenorul român, asumate prin programul de guvernare.  Acesta este un alt obiectiv major pe care mi l-am asumat până la final de an, alături de reintroducerea voucherelor de vacanță, deblocarea plăților pentru măsura HoReCa și demersurile noastre prin care Ministerul Finanțelor a prelungit schemele de garantare asigurate prin programul IMM Invest și subprogramul AgroInvest, până pe 30.06.2022. Astfel, am încredere că anul 2022 va fi dedicat exclusiv implicării active în proiectele pentru dezvoltarea României, prin intermediul susținerii afacerilor din țara noastră’’, a declarat ministrul Antreprenoriatului și Turismului, Constantin-Daniel Cadariu.

M.A.T. va prelua personalul/posturile de la Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului şi va avea structuri de specialitate (Direcția Generală Comerț Exterior, Direcția Afaceri Europene şi Implementare PNNR, Direcţia Generală Antreprenoriat şi Programe de Finanţare, Direcţia Investiţii Străine, Direcţia Generală Turism) și structuri de suport (Direcţia Juridică şi Administrare Societăţi, Direcţia Economică, Direcția Resurse Umane, Direcția Achiziţii Publice şi Administrativ, Corpul de control, Serviciul Comunicare şi Protocol, Serviciul Relaţia cu Parlamentul, Compartimentul Unitatea de Politici Publice, Compartimentul Audit Public Intern, Biroul Informaţii Clasificate şi Structura de Securitate). Numărul maxim de posturi alocat Ministerului Antreprenoriatului şi Turismului este de 589 posturi, finanţate de la bugetul de stat, exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetelor demnitarilor. Din numărul maxim de posturi, un număr de 83 posturi sunt aferente rețelei externe a ministerului.


Mangalia News, 31.12.2021.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply