Olimpiada de Benzi Desenate din România este prima de acest gen din lume. Care a fost tema din acest an

0
1199

Olimpiada de Benzi Desenate din România este prima de acest gen din lume. Care a fost tema din acest an

  • Elevi de toate vârstele au participat la Olimpiada de Benzi Desenate
  • Olimpiada de Benzi Desenate este prima din lume de acest fel
  • Tema acestui an a fost steagul olimpic modern

Dacă până de curând olimpiadele școlare erau pentru materiile clasice, română, matematică sau limbi stăine, acum există o olimpiadă școlară altfel. Anul acesa a avut loc Olimpiada de Benzi Desenate!

Au participat peste 1.000 de copii din toată ţara şi au întrat în ultimaparte doar 300 dintre ei. Mihai Grăjdeanu este autor şi profesor de benzi desenate şi cel care a venit cu acest concept.

Mihai Grăjdeanu„Nu a mai avut loc o astfel de Olimpiadă, în toată lumea. Am cercetat şi mi-am dat seama că este ceva cu adevărat inedit. Deja s-au interesat şi alte ţări de această competiţie. La banda desenată este important scenariul, dar şi desenul şi am vrut să îi încurajăm să lucreze şi pe partea de mesaj, de poveste”.

Tema Olimpiadei de Benzi Desenate a fost steagul olimpic modern, care sărbătoreşte anul acesta 100 de ani. Au participat elevi, de la clasa I până la clasa a XII-a.

Continuarea, pe alephnews.ro

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

MN: Articolele publicate de Mangalia News, despre Mihai Ionuț Grăjdeanu și Olimpiada de Benzi Desenate, AICI


Mangalia News, 13.12.2020.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply