‘Sunt o carte vie. Cunoaşte-mă!’ – Activitate organizată de Liceul Tehnologic ”Ion Bănescu” Mangalia, în cadrul proiectului START ONG

0
1190

Marţi, 3 decembrie 2019, la Liceul tehnologic ”Ion Bănescu” din Mangalia a continuat activitatea cu tema ”Sunt o carte vie. Cunoaşte-mă!”, în cadrul proiectului START ONG, al organizaţiei Act for tomorrow, finanţat de Kaufland România şi Comitetul Naţional Român Pentru Drepturile Copilului, filiala Constanţa.

Evenimentul a avut loc la Biblioteca Liceului, ȋn prezenţa doamnei director, profesor Barabaş Virginica, a echipei pedagogice a liceului şi a elevilor. De data aceasta, elevii au stat faţă ȋn faţă cu adevărate ”cărţi vii”, reprezentate de Napoleon Nicolae, locotenent de marină, Georgian Zănoagă, maistru militar clasa a IV‑a, Bogdan Avădanei, soldat gradat profesionist militară, toţi trei militari activi în Forţele Navale Române şi Gabriel-Radu Bărbuceanu, ofiţer punte, aspirant din Marina Civilă.

Cele patru ”cărţi” s-au intitulat simbolic, rând pe rând: ”Un început de carieră în Forţele Navale!”, ”Scutul de fier al ţării!”, ”În slujba patriei!” şi ”Călător pe drumuri de ape”.

Impresiile de final ale ”tinerilor cititori” au fost edificatoare pentru organizatori: Cea mai interesantă activitate la care au participat în ultimul timp, care va însemna foarte mult în alegerea viitoarei profesii!

A transmis Cdor. (rtr) Gheorghe Mihalache, membru în echipa de proiect.


Mangalia News, 04.12.2019.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply