Cum arată şcoala digitalizată dintr-un sat dobrogean. „Am văzut astfel de modele în Olanda și în Suedia“

0
1298

Decalajul între şcolile din mediul urban şi cel rural rămâne încă destul de mare. De altfel, satul românesc este locul în care rata abandonului şcolar este cea mai mare. Pentru a recupera unele dintre aceste dezavantaje, au apărut proiecte destinate modernizării învăţământului rural.

Şcoala din comuna 23 August (judeţul Constanţa) este prima şcoală din mediul rural care se digitalizează în Dobrogea. Asta presupune că atât elevii, cât şi profesorii, vor folosi în actul educaţional tehnologii noi, precum aplicaţii online, tablete, laptopuri, videoproiectoare.

Astfel, rezultatul unui test la matematică, de exemplu, va fi afişat imediat după ce elevul răspunde la ultimul exerciţiu, o temă acasă se va face de pe telefonul mobil sau calculator, iar predarea la clasă va ţine cont de mijloacele moderne ale tehnologiei, nu doar de celebrul manual şi tabla agăţată de un perete. Chiar şi părinţii pot fi conectaţi la rezultatele şcolare ale copiilor de pe un telefon mobil cu acces la internet.

Până acum, 50 de şcoli din toată ţara (din mediul rural) au trecut la acest sistem de digitalizare în cadrul unui proiect implementat de Fundaţia Orange, începând cu anul şcolar 2016/2017. În total, peste 2 milioane de euro s-au investit în modernizarea acestor şcoli de la sate.

„Prefer o temă pe tabletă”

„Căutam pe internet proiecte, pentru a face orele mai interesante pentru copii şi căutam fonduri pentru şcoală, pentru noi proiectele pe care am dori să le implementăm”, povesteşte directorul Şcolii „George Coşbuc” din localitatea 23 August, profesoara Magdalena Iacob Baciu, cum a descoperit că există un astfel de program. După acest pas, a urmat aplicarea propriu-zisă care a presupus un mic proiect, dar, mai ales o prezentare a dascălilor şi a şcolii. Apoi au aşteptat rezultatul selecţiei care a fost pozitiv.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Alexandru este în clasa a VIII-a la aceeaşi şcoală, fiind unul dintre elevii implicaţi deja în implementarea proiectului „Digitaliada”. Pentru el totul este uşor, deoarece este obişnuit să folosească un telefon mobil, să acceseze informaţie de pe acesta, să folosească internetul. „Este un sistem mult mai interesant, mai atractiv pentru noi. Sunt destul de obişnuit cu aceste gadgeturi pentru că le folosesc în viaţa de zi cu zi. Prefer oricând o temă pe tabletă în loc de tema pe caiet”.

Citeste mai mult: adev.ro/pz1c3h



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply