Ziua Rezervistului Militar, sărbătorită la Mangalia cu un program artistic deosebit [VIDEO]

0
1481

SĂRBATORIREA ZILEI REZERVISTULUI MILITAR LA MANGALIA.

“Sâmbătă, 25 mai 2019, am sărbătorit la Mangalia Ziua Rezervistului Militar, prin organizarea unui spectacol artistic susţinut de artişti amatori din localitate.

Pe scena salii de spectacole a Cercului Militar a urcat, pentru început, corul “Callatis” condus de colegul nostru, colonelul în rezervă Traian Broască. Prezentarea corului a fost făcută de un alt camarad iubitor de cultură, sublocotenentul în rezervă Viorel Chiurtu. Aşa am aflat de realizările deosebite ale corului, despre sacrificiile făcute de fete pentru a face parte din această echipă dar şi despre viitoarele apariţii pe scenele de spectacol din ţară şi de peste hotare. Sub conducerea dirijorului său, corul a prezentat celor aflaţi în sală cinci melodii “a capella” ce au fost o adevărată încântare.

Au urcat apoi pe scenă, rând pe rând, cele trei generaţii de dansatori ai Ansamblului “Zestrea Callatiană”, condus cu pricepere de doamna Slagiana Vesici. O suită de dansuri populare din toate zonele ţării şi minunatele costume naţionale au fost răsplătite de către cei prezenţi cu ropote de aplauze.

Ruxandra Georgescu, prezentatoarea spectacolului, a dorit să dovedească celor prezenţi că este şi o solistă vocală talentată, oferindu-le două slagăre internaţionale.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Surpriza evenimentului a fost grupul coral “Patriot” al Asociaţiei Ofiţerilor şi Sergenţilor în Rezervă din Shabla, Bulgaria. Evoluţia a fost prefaţată prin cuvintele de felicitare adresate rezerviştilor români de doamna Iordanka Stoeva, preşedintele Consiliului Orăşenesc Shabla şi domnul maior în rezervă Emil Todorov, preşedintele Asociaţiei Ofiţerilor şi Sergenţilor în Rezervă din aceeaşi localitate.

Corul a interpretat trei melodii, dintre care, două în limba română, aspect apreciat în mod deosebit de spectatori. Aşa am aflat cum sună prin vocile vecinilor noştri de la sud melodia “Are mama fată mare!”.

Au urmat evoluţia Ansamblului folcloric “Litoral” al pensionarilor din Mangalia, care se face tot mai cunoscut in oraşul nostru dar şi în ţară şi în afara ei. Ca de la pensionar la pensionar, ansamblul a oferit un suită de cântece populare, de acum consacrate.

Şi pentru că toţi militarii din rezervă au acasă copii şi nepoţi talentaţi, în finalul spectacolului au cântat pe scena Cercului Militar reprezentanţii MC M Academy, coordonaţi de domnul Marius Chircu, cel care a realizat şi sonorizarea acestul eveniment.

Un spectacol reuşit, de două ore, care a încântat pe militarii rezervişti din garnizoană şi i-a mai făcut să uite de umilinţele la care sunt supuşi în ultimii ani de cei ce s-au succedat la putere în România de după 1989.

La finele acestor rânduri, doresc să mulţumesc, încă o dată, tuturor celor care au urcat pe scena Cercului Militar care au primit câte o diplomă de participare dar şi recunoştinţa noastră.

Deasemenea, mulţumim conducerii Garnizoanei Mangalia, domnului comandor Petrică Pârvu, care ne-a aprobat desfăşurarea evenimentului şi a participat la spectacol şi doamnei Liana Naum, şefa Cercului Militar, pentru sprijinul nemijlocit acordat organizării acestuia.

Vicepreşedintele filialei Mangalia a Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere,

Comandor în retragere Gheorghe Mihalache“.


George Serban: A fost o zi minunată plină de cântece, dansuri și voie bună. Genericul vă va descrie programul deosebit. Nu veți regreta, privindu-l. Vizionare plăcută!



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro