Gânduri de după Referendum…
Cineva a strigat: ”Românie, fii deșteaptă”! Dar noi dormeam, domnilor… Somn ușor!

0
945

Gânduri de după Referendum… Cineva a strigat: ”Românie, fii deșteaptă”! Dar noi dormeam, domnilor… Somn ușor!

Duliu-Bajdechi Steliana:
Așadar:
1. Spre mirarea multora, partidele politice (mai ales PSD-ul) nu s-au prea implicat, cu excepția unuia care a boicotat masiv și care își închipuie acum că a ieșit întărit în lupta electorală. Fals. A fost vorba despre indiferență, nu despre acțiune prin non-acțiune… Pentru că a fost un referendum neasumat de nimeni, doar de către societatea civilă. Care a arătat cât îi pasă.

2. Nu este vorba despre largi vederi europene, nu este vorba despre o Românie a secolului XXI. În acest caz ar fi fost o prezență masivă și multe voturi de ”nu”. Concluzia: Preferăm să stăm ”la un pahar cu gașca” și să facem ”miștouri”, decât să ne asumăm CLAR ȘI CONCIS un punct de vedere. În viață sunt momente când ”miștoul” dăunează grav sănătății…

3. Uniunea Europeană poate să răsufle ușurată. Sentimentul mioritic al zădărniciei (referendumului și a altor chestiuni) e mai actual ca oricând. A crezut că stăm și cugetăm. Dar noi doar am stat…

4. Cineva a strigat: ”Românie, fii deșteaptă”! Dar noi dormeam, domnilor… Somn ușor!

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

George Mihalcea

Cassandrele și-au spus cuvântul, evident, degeaba. Așadar, sfârșitul poate să înceapă. Vânătoarea de vrăjitoare se va dezlănțui, s-a și dezlănțuit, întru slava omului nou și dezinhibat. Se realizează, astfel, visul de aur al comuniștilor. Trăiască și să înflorească de-a pururi corectitudinea politică, dar nu și pe insula mea!

George Mihalcea, 08.10.2018.


Maria Andresiu

Cand m-am mutat in Ardeal, am învățat o vorbă: “urât la mațe”. Românii sunt un popor “urât la mațe”. Nu am crezut vreodată că voi vedea atâta ură, că voi citi atâtea vorbe grele si urâte, atâtea jigniri. Să nu mai vorbim de manipulare… Un război urât, jenant… Toti am pierdut ceva in acest timp al “referendumului” si, de aseara, îmi răsună in urechi tonul vocii lui Mircea Dinescu: “Am invins!”. Am invins???

O altă vorbă din Ardeal zice că “N-are niciun Dumnezeu!”. Nu avem niciun Dumnezeu, nu avem valori morale, nu avem conștiință, nu avem nimic! Suntem seci ca nucile stricate si ne aruncăm in bataia vantului, acel vant care urlă mai tare.

Ne merităm soarta cu varf si indensat si nu mai avem niciun drept sa ne plangem că România noastră, în anul Centenarului, este in starea in care este. Intr-un caz de forta majoră, nu se va intampla nimic. Vom sta cuminti in banca noastra, sperand că alții vor face ceva”.


Mangalia News, Luni, 8 octombrie 2018.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply