Constanța, reprezentantă de nume importante la Congresul Național al Istoricilor Români, ce are loc la Iași

0
1372

Constanța este reprezentată la Congresul Național al Istoricilor Români, organizat în aceste zile de reprezentanții Universității „Al.I. Cuza“ din  Iași.

Directorul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, Sorin Marcel Colesniuc, istoriograful Lavinia Dumitrașcu, Dr. Delia Roxana Cornea și  istoricii Valentin Ciorbea și Stoica Lascu vor susține lucrări științifice, împreună cu cei mai buni istorici ai țării.

Dintre temele abordate de  specialiștii constănțeni amintim: 

  • Cercetări arheologice şi preocupări muzeistice privind prezervarea vestigiilor anticului Callatis în prima jumătate a secolului XX,
  • Ziarele editate de către aromâni în Epoca Modernă,
  • Contextul internaţional şi cadrul juridic al aşezării românilor din Pind şi Macedonia în Dobrogea (1913-1940),
  • Români balcanici din Dobrogea: familia Valaori,
  • Rolul generalului adjutant Paul Teodorescu (1888-1981) la dezvoltarea conlucrării Armatei cu Biserica Ortodoxă, precum si
  • Prospecţiuni istoriografice privind începuturile muzeografiei dobrogene de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea.

(radioconstanta.ro, 30.08.2018. Redactor: Silvia PASCALE).



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply