2.102 de beneficiari ai Programului Start-Up Nation 2017 au primit banii pentru dosarele de decont depuse!

0
829

farmec.ro
carturesti.ro%20

După cum anunță Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comert si Antreprenoriat, 2.102 deconturi au fost plătite în cadrul Programului Start-Up Nation, la începutul lunii iulie 2018.

Plățile acordate în cadrul programului Start-Up Nation, ediția 2017, au fost virate către 2.102 de beneficiari, până la data de 6 iulie 2018.

 „Astăzi am ajuns aproape la jumătate, în ceea ce privește numărul deconturilor depuse de  beneficiarii programului Start-Up Nation 2017. Le mulțumesc celor 3.819 întreprinzători care au dat curs rugăminții noastre și au depus dosarele de decont. Ne dorim să depună cât mai repede aceste deconturi și ceilalți beneficiari ai ediției de anul trecut ca să putem să lansăm cât mai repede ediția 2018. Colegii din Agențiile regionale țin permanent legătura cu cei care trebuie să își ia banii pentru a grăbi depunerile. Banii sunt în conturi și îi așteaptă ”, a declarat, la Cluj, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comert si Antreprenoriat, Radu Ștefan Oprea.

Ministrul Oprea participă, la Cluj, la conferința de lansare a proiectului ”Stimularea înființării de întreprinderi noi mici și mijlocii Start-Up Nation 2, Regiunea Nord Vest, Regiunea Sud-Est și Regiunea Sud Muntenia” POCU/256/3/7/118809, organizată de Agenția pentru IMM, Atragere de Investiții și Promovare Export Cluj, unde a avut un dialog, cu mediul de business, axat pe oportunitățile de demarare a unor noi afaceri pe plan local.

Evenimentul se încadrează în seria de consultări cu mediul de afaceri pentru armonizarea politicilor publice în concordanță cu realitățile locale de dezvoltare, dar și pentru valorificarea mai bună a potențialului zonal în implementarea programelor ministerului și reducerea disparităților economice dintre regiunile țării.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Ministrul Oprea și angajații Agenției pentru IMM, Atragere Investiții și Promovare Export Cluj au realizat, cu această ocazie, o analiză a stadiului implementării programului Start-Up Nation 2017 în zona Cluj, unde au fost depuse 1.021 de deconturi, 638 au fost aprobate și 618 plătite.

La data de 6 iulie 2018, au fost depuse pentru decont 3.819 dosare. Dintre acestea, 1.497 se află în verificări, 220 în certificări și plătite sunt 2.102 deconturi.

Termenul pentru depunerea dosarelor de decont este 29 septembrie 2018, iar ultima plată către beneficiarii programului va fi efectuată până la sfârșitul lunii decembrie 2018.

Termenul de lansare a programului Start-Up Nation 2018 va fi influențat în principal de rapiditatea efectuării plăților aferente etapei din anul 2017, toate resursele financiare și umane fiind disponibile în acest sens.

Programul Start-Up Nation 2018 se va derula în acord cu 3 principii procedurale menite să înlesnească accesul beneficiarilor la finanțare, anume simplificare, transparentizare, uniformizare.


Mangalia News, 07.07.2018.



piese-auto-mangalia.ro

farmec.ro


Leave a Reply