Prefectul Ioan Albu a cerut încetarea mandatului: ‘Doresc să mă întorc în mediul privat’

0
796

Prefectul Ioan Albu rămâne în funcția de prefect al județului Constanța, până la data de 6 iulie 2018.

Prefectul judeţului Constanţa a declarat miercuri, 27 iunie a.c., că în data de 5 iunie a transmis o cerere către Ministerul Afacerilor Interne prin care solicită încetarea detaşării în funcţia de prefect.

“M-au rugat să o duc până pe 6 iulie, pentru că atunci se încheie termenul prevăzut de lege. Îmi doresc foarte mult ca pe viitor să merg în mediul privat. Specialitatea mea este de inginer agronom şi îmi doresc foarte mult să accesez Fonduri Europene şi pe această cale îi rog tinerii care au terminat această frumoasă facultate să facă şi ei la fel. Pentru mine a fost o perioadă destul de grea. Judeţul Constanţa este un judeţ foarte greu. Am făcut faţă cu bine, a fost o iarnă grea, ne-am descurcat, împreună, cu toţii. Problema cea mai mare rămâne fondul funciar. Sunt foarte multe probleme care sunt de acum 10 ani, care au fost atât de încurcate şi unele din speţe s-au prescris, iar altele au hotărâri judecătoreşti definitive. Au fost şi lucruri frumoase spre exemplu, pentru Serviciul Permise Înmatriculări. Am reuşit să mutăm serviciul într-un sediu modern”, a declarat prefectul judeţului Constanţa, Ioan Albu.

Întrebat pe cine ar recomanda mai departe pe funcţia de prefect, Ioan Albu a răspuns că se gândea că funcţia ar putea fi ocupată chiar de o femeie. “Îi doresc următorului prefect mult succes să poată să rezolve aceste speţe”, a adăugat acesta.

”Am cerut Guvernului încetarea delegării cu caracter temporar în funcția de prefect. Doresc să mă întorc în mediul privat”, a precizat el, miercuri, 27 iunie a.c.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Sursa: replicaonline.ro, 27.06.2018.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply