ULTIMA ORĂ! Criza Șantierului Naval Mangalia a luat sfârșit! Statul român a finalizat cu succes negocierile cu Damen!

0
7239

În urmă cu câteva minute, negocierile dintre reprezentanții Șantierului Naval Mangalia și olandezii de la Damen, ce au avut loc la Ministerul Economiei, s-au încheiat cu succes.

Președintele Direcției de Privatizare din cadrul Ministerului Economiei, Victor Vlad Cazana a declarat pentru ”Ediția de Sud” că olandezii au acceptat într-un final toate doleanțele statului român, cea mai importantă fiind aceea ca acesta din urmă să fie acționar majoritar, adică să dețină 51% din acțiuni, iar partenerii de la Damen, 49%.

„În acest fel, se apără interesul național, se păstrează specialiștii și se încearcă readucerea angajaților care au părăsit, deja, șantierul. Confirm faptul că, la aceste negocieri a participat și directorul SN 2 Mai, Ioan Griguță, care a avut un rol activ în derularea și finalizarea negocierilor. Domnia sa a participat la toate discuțiile începute în urmă cu câteva luni, pledând pentru varianta ca Statul Român să fie acționar majoritar”, mai spune Victor Vlad Cazana.

Vom reveni!


Mangalia News, 21.03.2018. sursa: editiadesud.ro

Publicitate https://www.mangalianews.ro/


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply