Când am plecat, plângeam ca un copil
te micșorai în timp ce mă-nălțam
și chiar de-acum o lume ne desparte,
tot te iubesc mai mult decât credeam.
Aici e bine, străzile-s curate,
au parcuri mari cu poienițe verzi,
cu locuri de odihnă relaxante,
fântâni arteziene și livezi.
Am frigiderul plin de alimente,
să îmi prepar cea mai regească masă,
precum ar trebui să aibă și la noi
toți oamenii în fiecare casă.
Muncești și-aici însă nu tragi la jug,
iar cei din jur au zâmbetul pe față,
te-ajută să repari când mai greșești,
de nu pricepi ceva tot ei te-nvață.
Voiam să-ți spun să nu îți faci vreo grijă,
c-am tot ce vreau, doar mai puțin pe tine,
iar locul tău din inimă e gol,
ceva s-a rupt și a plecat din mine.
De-ți mai stăteam alături, mă stingeam
ca o scânteie smulsă din făclie.
Eu am plecat să pot să fiu oricine,
tu ai rămas aceeași Românie.
Robert-Marius Dincă. [Dedicație, cu ocazia Zilei Mondiale a Poeziei].
Mangalia News, 20.03.2018.
