Polițiștii constănțeni atrag atenția adolescenților asupra PERICOLELOR la care se pot expune pe INTERNET

0
828

Cu ocazia Zilei Internaţionale a Internetului, care va avea loc la data de 29 octombrie, poliţiştii Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, din cadrul I.P.J.Constanţa, au vizitat Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida”, unde au desfășurat activități de prevenire în ceea ce privește siguranţa minorilor în mediul virtual.

Astfel, polițiștii constănțeni au discutat cu adolescenții despre pericolele la care se pot expune, în momentul accesării rețelelor de comunicare electronică.

Printre recomandările adresate minorilor pe această temă, polițiștii  menţionează:

–  Fiţi prudenţi când oferiți persoanelor cunoscute pe Internet informaţii personale despre voi înșivă sau familie, precum: nume, vârstă, telefon, fotografii, adresă, şcoala la care învățați;

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

–  Prietenii din mediul online ar trebui să fie doar persoane pe care le cunoaşteţi în realitate. Nu acceptați să vă întâlniți cu persoane cunoscute pe rețelele de socializare;

–  Nu uitați că informaţiile aflate pe o pagină web pot fi postate de oricine, multe dintre ele fiind eronate. Totodată, fotografiile sau filmele pot fi prelucrate,  înfăţişând situaţii, care nu s-au petrecut de fapt niciodată;

–  În cazul în care o persoană cu care comunicați pe internet vă jigneşte, vă ameninţă, vă transmite sau vă solicită mesaje/fotografii cu tentă sexuală, anunţați-vă părinţii;

–  Cereți ajutorul, în orice situaţie, persoanelor în care aveți încredere: părinţi, profesori sau prieteni apropiaţi. (IPJ Constanta, 27.10.2017).


 


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply