Numai cei mici
Când versul tot mai muritor
Se sfarmă-n piept de lăutar,
M-ascund în suflet de popor,
Departe-n codrul solitar.
Pierdut în munți, după perdele
Ce-s veșnic verzi de strălucire,
În tresărit de cucuvele,
Oftez adânc, fără oprire.
În viață-s mulți, dar nu trăiesc,
Ci doar prizează amăgire,
Eu sunt doar unul dintre ei,
De-mi sapă groapă în gândire,
Atât de multă nedreptate,
Atâtea lucruri nefirești,
Atât de multă îngrădire,
Atât de greu să mai zâmbești.
Ce te mai ține pe picioare,
Ce te mai apără de frici,
E doar văpaia fără seamăn
Din ochii puri ai celor mici.
Publicitate
https://www.mangalianews.ro/
Și mai prizez înc-o speranță,
Ce se ridică într-un nor,
Aștept o ploaie ce nu vine,
Mai și trăiesc, dar mai și mor.
Robert-Marius Dinca, 28.06.2017.
