Neptun, ultima vizită!

0
1608

farmec.ro
carturesti.ro%20

În anul 2000 a devenit foarte clar că nava şcoală „Neptun” nu mai are mult timp de stat „pe chilă dreaptă”. Domnul Profesor Dumitru Dinu, rector al UMC în acea perioadă, a făcut mai multe demersuri la Ministerul Educaţiei, pentru a ni se aloca bani pentru reparaţii capitale şi schimbări, pentru ca nava să corespundă noilor cerinţe de clasă.

Noi aveam mari probleme la ieşirea navei în mare, era nevoie de intervenţii şi multe discuţii pentru ca autorităţile să ne permită ieşirea pe mare, în practică. De cărat marfă, nu se mai punea problema. Chiar am ieşit cu nava pe mare, în ultimul voiaj de practică efectuată la bordul ei. Ieşirea din port a fost cu multe intervenţii la „cunoscuţi”, ca să ieşim cu studenţii şi să facem practică pe lîngă coastă, la Costineşti şi la Cap Midia.

La ieşirea din port, motorul principal s-a oprit. După 4 ore de chin, au reuşit să repare instalaţia care se defectase şi să ajungem cu bine la Costineşti, în faţa hotelului Forum. Acolo am stat la ancoră o săptămînă şi după aceasta am luat drum de nord şi ne-am oprit la Cap Midia, unde am stat încă o săptămînă.

După acest „voiaj”, mi-a fost clar că nava e pe … moarte!
Am tot discutat cu colegii şi conducerea UMC, cu dl. Dinu, cu dl. Beziris, care era decan la Navigaţie, care a şi declanşat un scandal în anul 2000, pentru că se opunea categoric vînzării navei la fier vechi. Toate au fost inutile!

Inevitabilul s-a produs şi s-a luat decizia vînzării ei, iar din banii obţinuţi să se cumpere un simulator de navigaţie. Ceea ce s-a şi întîmplat, nava a fost vîndută unui turc, care a licitat pentru ea cca. 470.000 USD. După vînzarea navei, am fost anunţaţi de la Rectorat, că cei care dorim să luăm de la bord cărţile tehnice, de navigaţie sau instrumente de la bord, putem să mergem să le luăm, pentru că cel care cumpărase nave ne dăduse voie.

Nava se afla în dana în port la Agigea, la dana NSS, unde se află acum cele două ferry-boat-uri (şi astea la fel de jalnică soartă au!). Iniţial nu am vrut să merg acolo, adusesem de-a lungul timpului cam toate cărţile de navigaţie de care aveam nevoie, doar nişte hărţi originale m-ar mai fi interesat. Oricum am fost ultimul care am mers acolo, chiar la îndemnul d-lui Profesor Eugen Bîrsan, care era şef de catedră la Navigaţie.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Am plecat spre navă într-o zi, după ce am terminat cursurile, cam după ora 11.30. Pînă am ajuns în port, am trecut de vamă şi poliţia de frontieră, am mai uitat de sentimentul rău pe care îl aveam. După ce am trecut de astea, am mers pe jos spre dană şi cînd am ajuns la capătul danei, am vazut nava! Nu o mai văzusem de un an şi ceva, pentru că deja făceam practică pe „Mangalia” şi „Eforie”, iar „Neptun” fusese mutată de la o dană la alta.

 

Cînd am văzut-o mi-a venit să plîng! Nu mă sperii de orice, nu îmi e frică de nimic, dar nu am putut să mă abţin. Era într-o stare jalnică, de fapt era toată o rugină, era o fantomă! Mergînd de-a lungul ei spre schelă, revedeam secvenţe din viaţa mea la această navă simbol! Am vizitat-o prima dată în 1980, cînd era nou-nouţă, apoi în iulie 1987 am fost îmbarcat 83 de zile şi am fost într-un voiaj de 72 de zile.

Cînd am ajuns la schelă m-am oprit ca să îmi şterg lacrimile din ochi, chiar dacă aveam ochelari de soare, pe care-i port tot timpul la mine. Şi acum mi-au dat lacrimile, cînd îmi aduc aminte! Am urcat pe scară încet, cu scurte opriri şi parcă mi-a fost foarte greu să urc, eu care zburam pe schele, peste tot. Mă opream şi mă uitam la ceea ce ajunsese nava noastră şcoală. Am ajuns la puntea principală, am strigat „e cineva aici?”. Nu mi-a răspuns nimeni!
M-am gîndit să merg la cabina comandantului, pentru că de la Rectorat îmi spuseseră că e mai e cineva acolo, pînă vine turcul să o ia!

În hol era întuneric, curentul electric fusese tăiat de la mal, la motoare nu mai era nimeni, aşa că am orbecăit pînă am ajuns la cabina comandantului. Noroc că ştiam configuraţia navei şi cu ochii închişi.

Am ajuns! Uşa de la cabină era deschisă, în cabină era un semi-întuneric rău, care m-a întristat şi mai mult, mi-a dat o senzaţie stranie. Am observat imediat mizeria şi vrafuri de dosare, obiecte diferite, gunoaie.

În cabină, la masă era Comandantul Navei „Neptun”. Ultimul Comandant, Domnul Petre Gheorghe. Bătrîn, obosit, nebărbierit, cu haine modeste pe el. Stătea la masă şi mînca. I-am spus „bună ziua, să trăiţi domnule comandant!”. Mi-a răspuns, „bună ziua Florine, poftiţi domnule profesor, luaţi loc!”. Am găsit un scaun, am dat jos dosarele şi m-a aşezat la capătul mesei. Am observat imediat ce mînca. Mi s-a făcut rău! Mînca dintr-o conservă carne, cu ceapă şi pîine. Mirosul strident de ceapă mi-a accentuat starea de rău. Mă gîndeam să nu leşin acolo, de atîta supărare, mizerie şi … miros de ceapă! Cu greu mi-am găsit cuvintele, i-am cerut scuze pentru deranj şi i-am spus pentru ce am venit. M-a invitat să mănînc, a încercat să îmi dea o furculiţă, dar l-am refuzat, spunîndu-i ceva de genul că nu îmi este foame, nu îmi mai aduc aminte cuvintele folosite. Mi-a spus că l-au sunat de la Rectorat, că vin şi să mă aştepte. Mi-a spus că oricum nu poate să plece, să lase nava singură.

Şi a continuat să mănînce! Cred că i-am spus să termine de mîncat, că îl aştept. A continuat liniştit, iar eu mă uitam de jur, împrejur. Îmi venea iar să plîng! În ce hal ajunsese cea mai iubită, cea mai dorită navă a flotei române! Mă gîndeam că nu am avut puterea să o salvăm, că în ciuda discuţiilor şi chiar a demersurilor, soarta ei era iremediabilă. Mă uitam prin cabină şi la comandantul bătrîn care mînca liniştit! O navă bătrînă, un comandant bătrîn şi o soartă nedreaptă! Aşa am gîndit atunci, am trăit intens această ultimă întîlnire cu „Neptun” şi ultimul său comandant.

După ce a terminat de mîncat, în 2-3 minute, care mi s-au părut ore întregi, am plecat împreună în comanda de navigaţie. Pe scară a aprins o lanternă şi mi-a spus că pot să iau ce vreau, dacă nu pot să le car, să le las la el în cabină că o să vină şoferul cu furgoneta ca să le aducă la UMC. Comanda de navigaţie, cea care fusese cîndva mîndria flotei, cu primul radar anticoliziune performant, cu primul GPS, etc, avea un miros ciudat, de vechi, de neaerisit, de loc părăsit. Iar mi-a venit să plîng!

M-am dus spre centru şi de la iublou m-am uitat spre prova, aşa cum făcusem de sute de ori, în zilele de cadeţie şi de profesor în practică. Nici nu mai auzeam ce îmi spunea domnul Comandant Petre. Din nava mîndră de altă dată, rămăsese doar rugina, toate instalaţiile de pe punte erau vechi, nefolosite de ani de zile. După cîteva secunde de tăcere, m-am dus în camera hărţilor şi am căutat cîteva hărţi originale, ceva instrumente, echere, cronometrul de navigaţie şi numai ştiu ce. Parcă eram un roboţel dirijat, parcă numai gîndeam şi nu eram eu. Aveam o senzaţie stranie, ceva de parcă furam hainele cuiva. I-am spus domnului Comandant că nu mă simt bine că iau astea de la navă, că locul lor e aici, nu la UMC.

Atunci comandantul mi-a spus că totul va ajunge la fier vechi, iar hărţile şi cărţile pe foc, că sînt vechi. Parcă mi-a dat un impuls ca să salvez cît mai multe de acolo, să nu le las la bord, să rămînă ceva din ceea ce a fost această navă. Am luat cît puteam să car şi apoi i-am arătat ce anume să mai dea celor care vor veni cu furgoneta, ca să le aducă la UMC.

Am coborît împreună, m-a însoţit pînă la schelă. Acolo mi-am luat rămas bun de la el. L-am pupat pe obraji şi i-am spus că îmi pare rău că am ajuns în această situaţie şi nava nu va mai fi. Mi-a spus că şi el se va duce acasă, că nu-l va mai chema nimeni să mai conducă o navă, că se retrage la pensie! Am coborît aproape în fugă, am observat că m-a urmărit de sus şi l-am mai salutat odată pe bătrînul Comandant! La baza schelei, mi-am pus buzele pe bordul ruginit, i-am spus navei „Adio!” şi am plecat în lacrimi! Nu am putut să mă mai uit înapoi!

Florin Iordanoaia, 12.03.2017.


 


piese-auto-mangalia.ro

farmec.ro


Leave a Reply