Un oraș de somnoroși,
Încrustat în buza mării,
Liniștit și fără vlagă,
Chiar și-n inima vâltorii.
Un moșneag, târându-și vârsta,
Pe o stradă pietruită,
Cinci soldați cu frunza-n gură,
O fanfară nimicită.
O statuie ce se-apleacă
Sub privirile hoinare,
Cu o frunte mâzgălită
Și cu mâinile murdare.
Mici afaceri ce apar
Și dispar în miez de zi…
Iarăși sunt de unul singur
Și-ai promis că ai să vii.
Sunt doar eu cu o pancartă
Și renunț să te mai sun,
Sunt sătul să țip degeaba,
Zice lumea că-s nebun.
Mă îndrept spre casa-n care
Tot îmi plouă de o lună
Și încerc să fiu ca ceilalți,
Să mă mint că viața-i bună.
Păi orașul ăsta mic
E borcanul cu dulceață,
Pentru ce să protestez?
Că am tot ce vreau în viață.
Și gândind tot pozitiv,
Că de vii or să-ne-ngroape,
Voi deschide, chiar de mâine,
Un magazinaș de sape.
Robert-Marius Dincă, 22.01.2017.
