Pagina de lectură: ‘Sfântul Andrei din cimitir’, sau puterea de a iubi cu toata fiinta

0
776
astratex.ro
man-with-white-beard-13
Un ospatar m-a prins in calea lui si mi-a dat cu tifla: „Ferea, sefule, pentru ca am o comanda serioasa!” Nu era nesimtit, ci dorea sa ma atentioneze asupra unui lucru si dupa ce i-am citit fata am dedus ca ar fi vrut sa vad cu ochii mei, decat sa-mi povesteasca. I-am luat urma si am inteles imediat motivul. La o masa pe terasa se afla un om masiv, spatos, cu umeri lati, o barba alba gen Nicolae Iorga si parul lung, dezlanat, carunt si cret. Hainele nu erau zdrente, dar foarte murdare si el insusi era împuțit.
Ospatarul meu era un tanar venit din alte restaurante unde prinsese apucaturi ciudate, pe la inceputurile lui la mine servea cu promptitudine clientii de soi, iar celorlalti le oferea un serviciu vadit rece si toate gesturile lui transmiteau: „pe voi cine v-a adus aici?”. Mi-a trebuit ceva timp sa-l invat si, mai ales, sa inteleaga ce fel de local am facut, degeaba povestesti si impui, mai degraba trebuie sa se convinga singuri. „Il vezi pe omul acela de colo? Este ministrul mediului, a fost la pescuit la balta si este imbracat cu cele mai vechi haine, ori specifice activitatii, este murdar de noroi si dupa ce s-a recreeat a venit direct la noi. Ce-ti spune asta? Este genul de om care nici gunoiul nu-l duce la ghena fara a se aranja, dar la noi si-a permis sa vina in tinuta asta. Trebuie sa pricepi familiaritatea pe care o simt clientii cand vin aici. O halba buna de bere o bea si ministrul, si muncitorul de rand, caci si-o permite fiecare. Au un lucru in comun, ii apreciaza gustul. Munictorul se simte si el ministru, ministrul se simte si el de-al oamenilor.”
Numai ca acest deosebit client era o dilema pentru ospatar intrucat ar fi alungat cu mirosul sau orice persoana de la masa alaturata. Nu-l putea refuza sa-l serveasca, nu de frica legilor, tanarul ospatar nu cunoștea despre acestea, ci pentru principiile mele, ma respecta mai mult decat ii era teama. Asa ca a facut ceea ce ar trebui sa faca un om inteligent, cand situatia il depaseste, o plaseaza celui in masura sa o judece.
Am studiat omul de la masa, din instinct profesional al meseriei pe care am avut-o, si am citit pe fata lui o mare suferinta. Nu stiu cum sa explic aceasta stiinta, daca este stiinta. Sa il numesc obicei profesional? experienta in lucrul cu oamenii…? Emotiile oamenilor nu se afiseaza incontinuu, expresia fetei lor se schimba in functie de ceea ce gandesc. Pe de alta parte un om suferind isi schimba fizionomia fetei intr-un mod aparte. Datorita durerii launtrice si a deznadejdii se dezvolta anumiti muschi faciali care devin vizibili cand emotia persista timp indelungat. In vremurile moderne oamenii isi vorbesc fara sa se priveasca, lipsa de curtoazie le da ocazia sa spuna ce gandesc pe de-a dreptul, fara a se sinchisi pentru ca pot rani prin cuvinte ori când isi fac cunoscuta judecata proprie, drept pe care nu-l are inca nimeni, de a judeca sentimentele altora.
Sa nu se înțeleagă că privesc la cineva si imediat imi dau seama ce gandeste, pentru asta este nevoie de a surprinde subiectul cand este concentrat, ori prin aplicarea unor „declansatoare de emotie”. Din instinct, cand ma duceam la piata urmaream aceste „microexpresii” ale fețelor oamenilor in timpul negocierilor, cum afiseaza gospodina expresia deceptiei cand negustorul ii strecoara printre rosii si una „impuscata”, ori mimica de o fractiune de secunda a vanzatorului cand simte ca a prins clientul.
Aceeasi oameni daca ii intalnesc pe strada , fata lor nu-mi va spune prea multe cu privire la un subiect, fiecare va fi adancit in propriile ganduri. In functie de cum ii zboara gandurile va aborda cu inconstienta o mimica care reflecta atitudinea sa fata de subiect. Pentru a afla ce gandeste cu privire la un lucru este necesar sa-l introduci intr-o atmosfera specifica si sa-i aplici un „declansator de emotie” care poate fi o intrebare, un gest ca o aluzie, ori altceva sa-l surprinda.
– Buna ziua, sper ca nu va deranjez. As dori sa-mi acordati placerea de a lua masa cu mine…, domnule sculptor, – ma adresez eu, cu respectul cuvenit.
Il voi numi „Sfantul Andrei” deoarece astfel l-au poreclit ospatarii mei pe „distins”, de fiecare data eram anuntat: „Sefule, te cauta Sfantul Andrei.”
Acesta se face alb ca varul si ma priveste incercand sa-si aminteasca daca m-a vazut altcandva. Intradevar, omul acesta a suferit cumplit. Era vizibil ca se simte nelalocul lui, ca e cuprins de satisfactie si de regret in acelasi timp. Satisfactie pentru ca-si permite astazi orgoliul de a bea o bere nefiltrata, si regretul pentru anumite vremuri in care si-ar fi permis orice, iar acum nu este in stare.
– De unde ai dedus dumneata ca as fi sculptor?
I-am aratat geanta veche de piele, cu dalti si ciocane in ea, de toate marimile si toate intrebuintarile.
– Nu ma lua drept ce nu sunt, – continua. Sculptez cruci.
– Chiar si-asa, mi-ar face placere sa luam masa impreuna, daca nu va deranjeaza. Eu mananc singur, dumneavoastra singur. Am placere sa va fac cinste cu o bere pentru ca sunt convins de calitatea omului cu mainile batatorite.
Si asa l-am intalnit pe „Sfantul Andrei”, un om cult, educat, murdar si cu privirea ratacita. Am remarcat ca toate povestirile acestui om sunt de prin anii 90, a facut cunostinta cu oameni destui de importanti in acea perioada. Un om blocat in timp. Nu l-am intrebat nimic, l-am lasat sa-mi spuna ce a considerat ca e cazul sa stiu. In drumul lui spre cimitir se uita cu jind la restaurant dorind sa simta gustul berii nefiltrate germane, o amintire veche si un moft pe care perioada aceasta nu si-a putut permite. Dar astazi are ceva bani din urma unei lucrari si a dorit cu tot dinadinsul sa manance un weisswurst si sa deguste un weissbier.
Cel mai gustos carnat din meniu este traditionalul ghiudem tataresc, proaspat, inainte de a fi uscat. Il serveam aruncat pe jar si crestat sa se incolaceasca ca un cercel si sa se patrunda. I-am comandat si varza mea calita, reteta mea. Tai varza subtire si arunc prin ea un cartof fiert pisat si cubulete de mar. Fac un rantas de ceapa prajita cu bulion si il amestec in varza. Tava cu varza o acopar cu feliute subtiri de piept de porc dat prin boia, toata scurgerea din carne da savoare verzei calite. Iar carnatii tataresti i-au adus alaturi de un piure specific retetelor mele, pe principiul „roasted garlic smashed patato”, adica cartofi si usturoi copti in cuptor, batuti cu ulei de masline, sare si piper. Gustul de usturoi copt patrunde in piureul de cartofi.
Astazi am puterea de a intelege cât au insemnat aceste bunatati gastronomice pentru bietul om. Astazi am puterea de a intelege ca probabil am fost dintre putinii care l-au tratat ca pe un om, la fel de important ca si mine, ca orisicare. La sfarsit a vrut sa plateasca, i-am ghicit mandria, dar inainte de a refuza cinstirea mea am adus argumente ca-mi face placere, si daca nu s-a simtit bine la mine, as merge cu el oriunde in alta parte si cinstea ar ramane aceeasi. De altfel, am spus, cand cineva iti ofera ceva cu mare placere este urat sa refuzi, dovedeste ca nu apreciezi si desconsideri pe acel om, te feresti de orice vine din partea-i.
Apoi a ajuns un obicei de care Sfantul Andrei nu a profitat, ceea ce a dovedit ca are simtul bunului simt. Suna ciudat – simtul bunului simt – dar nu este acelasi lucru cu cineva care are bun simt. La intervale de doua saptamani trecea pe la local sa ma intrebe de sanatate. Uneori chiar ma refuza, justificand ca este in trecere, cu mare treaba, dar imi promitea o data ulterioara cand sa ne vedem. Acest om a produs o adanca impresie in sufletul meu, un om lovit, inteles de mine, un om care s-a luptat cu soarta lui si inca se lupta.
Astazi inteleg. Cand eram instarit nu puteam intelege cum unii oameni se pierd si nu pot trece o trauma personala. Ma gandeam la situatia lor pret de o secunda, concluzionam si dupa ce ii etichetam imi mutam gandul la ale mele, fara a fi capabil sa inteleg ceea ce traiesc ei. Ii compatimeam, dar nu-i respectam. Ii consideram slabi. Si daca mi s-ar fi cerut sa le acord incredere, evitam. Ma simteam superior lor. Nu stiam nimic despre viata.
De curand imi pierd timpul pe la tipografia unui prieten. Se face ca aici fac cunostinta cu un renumit sculptor in lemn, in varsta de 70 ani, care venise pentru tiparirea unor afise la expozitia lucrarilor sale intr-un anumit muzeu. Din vorba in vorba, discutand despre artistii contemporani, imi spune un lucru care mi-a inghetat sangele in vine:
– In toata viata mea am cunoscut multi sculptori si pictori, dar un mare talent care se naste precum Brancusi la intervale mari de timp a fost un tanar care a facut valva cu lucrarile sale. Pe langa ca avea un talent innascut, se slefuise prin studii si avea si un simt al vanzarii propriului nume, marketing cum ii spune acum. Din pacate, ca sa vezi cum e viata, in urma cu 20 de ani ii moare sotia si dansul a iubit-o atat de mult incat dupa inmormantare s-a inchis in atelier si i-a cioplit singur crucea in marmora, dintr-o singura bucata. De atunci si-a pierdut mintile, sta in cimitir si sculpteaza cruci. Cei de la pompe funebre speculeaza starea lui si il pun la munca pe 2 sticle de rachiu iar ei incaseaza milioane. In fiecare noapte se imbata si, fie iarna sau vara, imbratiseaza crucea sotiei lui pana dimineata. Daca nu era bautura intepenea demult. Pacat ca evenimente neplacute distrug viata unui om.
Foarte multi oameni s-au simtit indreptatiti sa se considere superiori fata de „Sfantul Andrei”, datorita aspectului sau. Pentru mine este un om care a avut o putere extraordinara de a iubi, a iubit cu toata fiinta lui, iar cand aceasta dragoste a disparut, insasi fiinta lui nu a mai existat. Constienta lui s-a dus cu ea. Ce a ramas este un strigoi printre cei vii si cruci. Celor care gandesc ca a avut mintea slaba si nu a avut puterea de a trece peste o greutate a vietii, am sa le spun ca nu au cunoscut niciodata puterea de a iubi cu toata fiinta. Numai un sfant o are.
Autor: Menabit Ozzy“Sfântul Andrei din cimitir”, 21 aprilie 2011.

(foto: internet).


Mangalia News, 18.12.2016.


Follow us: MangaliaNews PunctRo, to Facebook and @MangaliaNews, on Twitter





Piese auto și accesorii pentru toate tipurile de autoturisme, în Mangalia, lângă Casa Tineretului:
piese-auto-mangalia.ro


Publicitate https://www.mangalianews.ro/



Locuri de munca in Mangalia:
Jobs by neuvoo.ro


astratex.ro


vola.ro%20


piese-auto-mangalia.ro



Leave a Reply