Medicii constănţeni, la capătul răbdării: “Un dezastru total!”

0
734

mediciiconstanteni

Prima zi de funcţionare a noului sistem de caduri naţionale de sănătate pare a fi un adevărat dezastru, după cum susţin medicii de familie constănţeni. Sistemul, potrivit acestora, a funcţionat fix 5 minute, şi asta înainte de implementarea lui oficială, pe platforma Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

„Am încercat iniţializarea cardurilor încă de la primele ore ale dimineţii, înainte de ora oficială la care a fost implementat. Din păcate, sistemul a funcţionat doar 5 minute!”, ne-a precizat un cadru medical.

Reprezentanţii medicilor de familie spun că serviciile medicale nu au putut fi validate cu cardul, astfel încât, dacă ar fi fost obligatorie utilizarea exclusivă a cardului, pacienţii nu ar fi putut beneficia de acestea, conform drepturilor lor.

„Cardurile primite de pacienţi nu au putut fi activate! Am fost nevoiţi să utilizăm tot dovada de asigurat şi biletul de trimitere de la medicul de familie pentru ca pacienţii să poată beneficia de servicii decontate, însă acea teorie conform căreia serviciile pot fi urcate în sistem după 72 de ore, pentru a fi decontate de Casă, este falsă. Acest lucru nu se poate întâmpla decât o dată cu utilizarea cardului, acesta fiind semnătura asiguratului, iar noi nu ne putem permite să punem pacienţii pe drumuri!

Mai mult, în cugetliber.ro, 05.05.2015.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply