Noi reguli pentru centrele de colectare a fierului vechi din Mangalia

0
681

Primarul municipiului Mangalia, Cristian Radu, s-a înâlnit, vineri, 1 martie, cu agenţii economici care deţin centre de colectare a fierului vechi, pentru a discuta despre identificarea unor soluţii comune împotriva furturilor de materiale feroase.

În cadrul dezbaterii, edilul oraşului a precizat că, societăţile colectoare de fier vechi care funcţionează ilegal vor fi închise, iar firmele autorizate trebuie să respecte  regulamentul stabilit de CL privind activitatea acestora.

La întâlnirea cu reprezentanţii celor şapte firme autorizate în colectarea deşeurilor feroase, primarul Cristian Radu a menţionat că, în baza unei hotărâri locale care reglementează  activitatea acestora, proprietarii centrelor trebuie să asigure acoperirea contravalorii obiectelor metalice furate, proprietate publică a municipiului Mangalia.

La rândul  lor, agenţii economici spun că, în ceea ce priveşte furturile capacelor de canalizare, a cablurilor şi panourilor electrice, ei sesizează organele competente.

Câţiva dintre consilierii locali prezenţi la întâlnire au avansat ideea conform căreia agenţii economici colectori de fier vechi ar trebui să se constituie într-o asociaţie şi, împreună cu municipalitatea, să contribuie în mod activ la depistarea furturilor.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

“Sunt sigur că 80% dintre dumneavoastră sunteţi beneficiarii acestor metale sustrase, iar municipalitatea alocă bani de la bugetul local pentru acoperirea pagubelor. Este deja a treia oară, în ultimele zece luni, decând înlocuim cablurile electrice furate, ceea ce a reprezentat un efort bugetar de 100.000 de lei”, a precizat edilul Mangaliei.

Primarul Cristian Radu a mai afirmat că, într-o proximă şedinţă a CL, se va modifica regulamentul privind colectarea şi valorificarea metalelor feroase pe teritoriul administrativ al municipiului Mangalia.

În aceeaşi zi, edilul a avut o altă întrevedere cu agenţii economici care deţin active în zona plajelor de pe cordonul Saturn-Venus. Potrivit unui proiect de dezvoltare turistică, municipalitatea a prezentat agenţilor economici, un plan de modernizare a spaţiilor deţinute, pe care aceştia să îl pună în aplicare, până la 1 iunie.

Vineri, 1 martie 2013, Biroul de presă al Primariei Mangalia.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply