“Prima Casă” se transformă în “Noua Casă”, doar pentru locuinţe noi

0
854

Noul Guvern Ponta analizează posibilitatea transformării programului „Prima Casă“ din punct de vedere al destinaţiei creditelor acordate cu garanţia statului, conform programului de guvernare 2013-2016, elaborat înainte de alegeri şi dat publicităţi astăzi.

La capitolul IMM şi Mediu de Afaceri al programului de guvernare se precizează că „proiectul Prima Casă va fi transformat în proiectul Noua Casă, adresat doar pentru achiziţionarea de locuinţe noi“.

„Au fost făcute propuneri din partea băncilor, Fondului de Garantare şi a mediului privat, punându-se accentul pe stimularea construcţiei de locuinţe, dar nu s-a decis încă nimic. Noi nu am fost anunţaţi de vreo schimbare în sensul acesta“, a declarat pentru Capital Irina Constantinescu, director în cadrul Fondului de Garantare.

Potrivit acesteia, în acest an au fost acordate 25.800 de garanţii în valoare de 485 mil. euro, ceea ce înseamnă că au fost accesate credite de 970 mil. euro.

În noiembrie şi decembrie, ritmul de primire a dosarelor la Fondul de Garantare s-a situat la circa 100 pe zi, dar în ultimele zile, ritmul a crescut dar nu semnificativ.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

În cadrul programului „Prima Casă“ s-au acordat până acum 80.250 de credite cu 50% garanţia statului, valoarea medie a creditului fiind de 39.200 euro. Astfel, valoarea totală a creditelor este de aproximativ 3,145 miliarde euro.

Capital, Joi, 20 Decembrie 2012.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply