De ziua Armatei Române, la Mangalia s-a inaugurat un nou catarg

0
943

Primarul Cristian Radu şi membrii delegaţiei oraşului libanez Byblos, aflaţi în vizită oficială în Mangalia, au participat astăzi, 25 octombrie, la ceremonia dedicată Zilei Armatei Române, desfăşurată în Piaţa Republicii din localitate.

La festivităţile militare au mai fost prezenţi reprezentanţi ai unor oraşe din Bulgaria, comandantul Garnizoanei Mangalia, Vasile Chirilă, precum şi alte oficialităţi ale oraşului.

Noutatea din acest an la sărbătorirea Zilei Armatei Române a constituit-o inaugurarea unui nou catarg cu înălţimea de 22 de metri, al doilea ca dimensiune din judeţul Constanţa, unde s-a arborat un drapel naţional de 6 metri lungime şi 4 metri lăţime. Drapelul a fost donat de Primărie conducerii Garnizoanei Mangalia.

Cu ocazia ceremonialului militar, a avut loc şi depunerea jurământului de către  42   de militari profesionişti. “Vă felicit cu ocazia Zilei Armatei Române, iar cu acest prilej  inaugurăm noul catarg al municipiului, care va fi arborat de acum înainte în Garnizoana Mangalia,” a declarat primarul Cristian Radu, cu ocazia ceremonialului militar. Evenimentul a mai cuprins o slujbă religioasă dar şi o paradă militară, precum şi un moment artistic al copiilor Cercului Militar Mangalia.

25 octombrie 2012,                                       Biroul de presă al Primariei Mangalia.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply