Tot mai mulţi români şi străini, la terapie şi recuperare!

0
760
Până în decembrie Sanatoriul Mangalia, plin „ochi”.

Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Mangalia este plin „ochi” până-n decembrie, a anunţat managerul unităţii sanitare, dr. Laura Condur. Ea susţine că la serviciile unităţii sanitare apelează atât pacienţi din toate colţurile ţării, cât şi pacienţi de peste hotare care au auzit de miracolele tratamentelor cu nămol sapropelic, cu apă din mare sau cu apa sulfuroasă, dar nu numai.

„Au venit să se trateze pacienţi din Germania, Olanda, Franţa, din ţările vestice, în general. Stau pentru tratamente între 10 şi 14 zile. Pleacă mulţumiţi din sanatoriu, şi revin la indicaţiile doctorilor”, a declarat managerul, mulţumit că unitatea pe care o conduce este ocupată la capacitate maximă.

Unul dintre pacienţi, Marian O., de 57 de ani, a spus că vine de la câteva dute de kilometri la Sanatoriul din Mangalia, de mai bine de zece ani şi că serviciile medicale ce-i sunt efectuate nu le-ar da pe nimic altceva. „Mă simt excelent după ce-mi sunt făcute procedurile medicale aici. Personalul medical se comportă frumos, nu am ce să reproşez. Trebuie să revin, an de an. Şi o fac.”, a spus bărbatul.

Au recunoscut, public, că tratamentele ce sunt efectuate de către personalul medical al Sanatoriului sunt excelente, şi invitaţi care au participat la inuagurarea proiectului „Reabilitarea sistemului de producere a energiei termice prin utilizarea surselor de energie regenerabilă”. „Aşteptăm pacienţi din Libia, şi noi, ca şi colegii Spitalului de Urgenţă Constanţa, în cadrul unui parteneriat. Am prezentat oferta noastră şi la Ministerul Sănătăţii. Suntem pregătiţi în orice moment să-i primim”, a declarat managerul.

SE DEZVOLTĂ ŞI NOI SERVICII

Dr. Condur a precizat că, încet-încet, se dezvoltă şi SPA-Wellness. Sunt proceduri nou introduse care au succes. Este vorba despre masajul cu pietre vulcanice, meloterapia, cristaloterapia, aqua-gym. Nu în ultimul rând, apreciate sunt şi sauna, fitness-ul special, piscina cu apă de mare, hidroozonoterapia, terapia ambientală de relaxare. Centrul balnear, cu o capacitate de peste 1.000 de locuri/serie, dispune de două baze de tratament situate pe malul mării. Pacienţii pot opta pentru cazare în hotelul Callatis al Centrului balnear sau pot alege unul din hotelurile aflate în imediata apropiere.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

INDICAŢII TERAPEUTICE

Printre indicaţiile terapeutice şi de recuperare precizăm: reumatism cronic degenerativ şi inflamator, sechele, afecţiuni ortopedice-traumatice (fracturi, entorse, luxaţii, osteosinteze metalice), afecţiuni neurologice centrale şi periferice, tulburări de circulaţie periferică, rinite şi bronşite cronice, astm bronşic, psoriazis, alergodermii cronice, anexite cronice, infertilitate secundară, gută, diabet, obezitate, litiaze şi infecţii urinare, dischinezii biliare, gastrite cronice, colopatii cronice.

Bazele de tratament dispun de servicii paraclinice de diagnostic: laborator clinic, serviciu modern de radiologie, laborator de explorări funcţionale. Printre tratamentele complementare precizăm: acupunctură, infiltraţii, cură Gerovital, masaj terapeutic reflexogen etc.

 Alina GHENCEA, Telegraf, Luni, 15 oct.2012.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply