Tabăra de arheologie „Callatiana”, la final. Noi descoperiri arheologice la Mangalia

0
965

COMUNICAT DE PRESĂ

În perioada 3 – 9 septembrie 2012 s-a desfășurat, la Mangalia, prima ediție a Taberei de arheologie CALLATIANA. Tabăra a fost organizată de Muzeul de Arheologie Callatis Mangalia şi Facultatea de istorie a Universității din București, cu susţinerea primarului Mangaliei, Cristian Radu și a Statului Major al Forțelor Navale. Studenţii au fost coordonaţi de dr. Mihai Ionescu, responsabilul ştiinţific al Șantierului arheologic Callatis, dr. Sorin Marcel Colesniuc, directorul Muzeului de Arheologie Callatis Mangalia și conf. univ. dr. Cristian Olariu, profesor la Facultatea de istorie a Universităţii din București.

“Mă bucur foarte mult pentru că am reuşit să organizăm cu succes prima ediţie a Taberei de arheologie CALLATIANA şi ţin să subliniez că acest lucru a fost posibil datorită implicării a trei persoane: primarul Mangaliei, Cristian Radu, comandantul Garnizoanei Mangalia, comandor Vasile Chirilă şi consilierul Ovidiu Mihalache. Am făcut această precizare, deoarece muzeul nostru nu avea fondurile financiare necesare pentru plata hranei şi cazarea studenţilor Facultăţii de istorie din București.

În secţiunea arheologică realizată, la aproximativ un kilometru şi jumătate de oraşul Mangalia, au apărut numeroase fragmente ceramice şi construcţii din piatră, pe care le-am datat în perioada elenistică. La suprafaţă au apărut şi câteva fragmente ceramice din perioada romană. Împreună cu dr. Mihai Ionescu şi dr. Cristian Olariu am concluzionat că situl arheologic cercetat poate fi o fermă elenistică sau un tumul aplatizat din aceeaşi perioadă istorică. Cercetările viitoare ne vor lămuri însă pe deplin asupra funcţionalității acestor amenajări antice.

Construcţiile din piatră de calcar au fost desenate, fotografiate şi trecute în planul săpăturii, s-au desenat profilele secţiunii, iar fragmentele ceramice au fost transportate la muzeu, unde urmează a fi: spălate, sortate, marcate, desenate şi fotografiate. Dacă vom constata că fragmentele sunt suficiente pentru a întregi vasele, vom restaura şi conserva aceste vase, pe care le vom expune apoi în vitrinele muzeului.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

La finalul taberei de arheologie, construcţia din piatră din centrul secţiunii a fost acoperită cu pământ, pentru a nu atrage interesul celor care vor trece pe acolo. Rezultatele cercetărilor le vom prezenta luna viitoare la sesiunea ştiinţifică PONTICA, unde am fost invitaţi de către colegii noştri de la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, iar anul viitor le vom publica în Cronica Cercetărilor Arheologice din România”, a declarat cercetător știinţific dr. Sorin Marcel COLESNIUC.

MangaliaNews.ro, Duminică, 09.09.2012.

Galeria foto a taberei de arheologie “Callatiana”:


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply