Comunicat de presă: NOAPTEA MUZEELOR LA MUZEUL CALLATIS

0
944

farmec.ro
carturesti.ro%20

“AMFORE ȘI STATUETE CONTEMPORANE

ÎNTR-UN MUZEU DE ANTICHITĂȚI”

COMUNICAT DE PRESA

Muzeul de Arheologie Callatis Mangalia și Primăria Municipiului Mangalia, în colaborare cu Uniunea Artiștilor Plastici Filiala Constanța 1, organizează sâmbătă, 19 mai 2012, ora 19.00, vernisajul expoziției temporare de ceramică: “Amfore și statuete contemporane într-un muzeu de antichităţi”.

Directorul Muzeului de Arheologie Callatis Mangalia, cercetător științific dr. Sorin Marcel Colesniuc, a declarat: “La inițiativa Consiliului Internațional al Muzeelor (ICOM), începând cu anul 1977, comunitatea mondială a muzeelor sărbătorește, în ziua de 18 mai, Ziua Internaţională a Muzeelor. Anul trecut, această zi a fost sărbătorită de aproximativ 30.000 de muzee, din peste 100 de țări. Și în acest an, în seara de 19 mai, numeroase muzee din întraga țară sărbătoresc Noaptea Muzeelor. Cu acest prilej, sunt organizate diverse activități menite să atragă cât mai mulți vizitatori către sălile expoziționale, iar vizitarea muzeelor este gratuită.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Pentru a pune în valoare patrimoniul muzeului callatian, cu sprijinul primarului Mihai Claudiu Tusac am organizat, în colaborare cu Uniunea Artiștilor Plastici Filiala Constanța 1,  o expoziție temporară pe care am numit-o: “Amfore şi statuete contemporane într-un muzeu de antichităţi”. Creațiile aparțin președintelui Filialei Constanța 1 a UAP, Eusebio Spînu. Printre acestea se află statuete și amfore realizate după modelul celor create de grecii care au trăit în urmă cu peste două milenii la Callatis.

După vernisarea expoziției, vizitatorii vor putea vedea o prezentare în PowerPoint a activităților desfășurate, la muzeul callatian, în ultimul an. Vom începe cu inaugurarea noii expoziții permanente a muzeului, din ziua de 25 mai 2011, și vom încheia cu activitatea de curățare a siturilor arheologice, derulată săptămâna trecută. Printre celelalte activități vor mai fi: ceremonia oficială de predare-primire a singurului papirus descoperit în România, prezentarea de modă antică, piesele de teatru organizate în colaborare cu Teatrul Thaliamar, lecțiile deschise de istorie pregătite pentru elevii instituțiilor de învățământ din Mangalia și manifestările desfășurate cu prilejul unor zile importante din istoria României.”

Născut în anul 1967, Eusebio Spânu a urmat Academia Națională de Arte Nicolae Grigorescu din București, secția ceramică. A organizat mai multe expoziții personale și a fost prezent cu lucrările sale la numeroase expoziții colective naționale și internaționale. A participat la simpozioane și tabere de creație și a obținut numeroase premii, distincții și burse.

Primit în data de 18 mai 2012.


piese-auto-mangalia.ro

farmec.ro


Leave a Reply