Site icon Mangalia News

Super Rally Show, pe circuitul stradal din Mangalia! Jerome France, din nou cel mai rapid (GALERIE FOTO)

Show pe circuitul stradal din zona Portului Turistic Mangalia și în ediția 2023 a Trofeului Mangalia, prima rundă din ediția curentă a Campionatului Național de Super Rally Powered By Superbet.
Cea mai spectaculoasă competiție motorsport din județul Constanţa a aliniat la start 20 de piloți, atât din România, cât și de peste hotare, din diferite discipline motorsport.
Campionul ultimilor doi ani, francezul Jerome France, cu Nova Proto NP03, a fost cel mai rapid și de această dată, el ocupând locul întâi la clasa 1 și în clasamentul Open.
Pilotul din Mangalia Emil Ghinea, multiplu campion național la viteză în coastă, a câștigat întrecerea clasei GT, în care a concurat pe un bolid Renault Clio V6.
Câștigătorii:
Clasa 1: Jerome France (Nova Proto NP03),
Clasa 2: Adrian Teslovan (Ford Fiesta R5),
Clasa 2A: Claudiu Motoc (Peugeot 208 R2),
Clasa 2B: Adrian Teslovan (Ford Fiesta R5).
Clasa GT: Emil Ghinea (Renault Clio V6),
Echipe: Hospice Casa Speranței by Real Racing: Jerome France (Nova Proto NP03) și Didier Balcaen (Formula Renault).
Podium Open:
1. Jerome France (Nova Proto NP03),
2. Bogdan Duma (Radical SR3 RSX),
3. Costel Cășuneanu (Wolf GB08).
Proiectul a fost cofinanțat de Primăria Municipiului Mangalia și organizat de ACS AMC Racing – AMC Curse, sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv, cu sprijinul mai multor sponsori. (autor: Marian Bocai, ziuaconstanta.ro).

„Super, Super, SUPER RALLY MANGALIA!” (foto: Mihai Stana):


Mangalia News, 14.05.2023.


Exit mobile version