Site icon Mangalia News

Mioara Gram – La mulți ani, făptură aleasă! La mulți ani, Femeie!

Creație înseamnă Dumnezeu, iar Dumnezeu înseamnă, prin excelență, Viață. Dacă Dumnezeu nu ar fi existat, El ar fi trebuit sa fie inventat, caci cine altul ar fi putut crea o fiinta atat mareata in stralucirea si valoarea vietii, in virtutile angelice si mantia-i pura de iubire precum Femeia! Acea fiinta umana care, desi, in aparenta, fragila, plina de cutezanta, gingasa, in realitate, neimaginat de puternica, sensibila, o adevarata fantana arteziana de sprijin si incurajare; fiinta aleasa care stie cel mai bine ce inseamna viata caci este purtatoare a pecetii Facerii; sufletul a carui menire este sa poarte in adancul lui gloria intregii Creatii, faptura divina cu rolul cel mai inalt de transmitere a Cunoasterii, dascalul dintâi al familiei si societatii.
Stradania-i neintrerupta pentru a dezvalui comoara cu care a fost inzestrata si menirea pentru care a fost Femeia creata trebuie sa devina lumina propriilor convingeri si stralucirea faptelor vietii sale. Numai astfel, barbatul, cealalta jumatate a Creatiei Divine, ii va putea intelege si respecta cu adevarat valoarea.
Cu infinită iubire, pentru întregul Creației Divine!
Mioara Gram, 8 Martie 2023, Houston, Texas, USA.

MN: Invităm cititorii cotidianului Mangalia News să citească și celelalte articole semnate de Mioara Gram, minunata noastră concitadină, texană „adoptivă”, materiale publicate de-a lungul anilor în ziarul nostru online: https://bit.ly/3xI8Icc.


Mangalia News, 08.03.2023.


Exit mobile version