Site icon Mangalia News

REPLICA: Radu, acuzat că e groparul turismului din sudul litoralului

REPLICA: Taxele şi impozitele au stârnit hotelierii!

Sfârşit de an din ce în ce mai dificil pentru primarul Mangaliei, Cristian Radu! După ce a pierdut banii europeni pentru trei proiecte, ca urmare a refuzului consilierilor de a vota un împrumut, iată că edilul şi-a pus în cap şi hotelierii! După ce că staţiunile Mangaliei reuşesc cu greu să facă faţă concurenţei – fie ea Vama Veche ori Bulgaria -, iar multe unităţi de cazare nu oferă turiştilor condiţii decente, în şedinţa de Consiliu Local de azi urmează să fie votată impozitarea terenului de sub clădiri începând cu 2016. Hotelierii din Mangalia au reacţionat dur faţă de proiectul de buget iniţiat de primarul Cristian Radu, pe care îl acuză că este groparul turismului din sudul litoralului!
Un comunicat al Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc dă de ciment cu proiectul de taxe şi impozite pe care urmează să îl prezinte Radu în şedinţa de luni! Mohammad Murad, preşedintele FPTR, Nicolae Moroianu, preşedintele Patronatului Neptun-Olimp şi vicepreşedinte FPTR, Ciprian Constantinescu, preşedintele Patronatului Marea Neagră şi vicepreşedinte FPTR, Emil Bodnăraş, preşedintelele Asociaţiei Investitorilor Venus şi vicepreşedinte FPTR, Virgil Stancu, preşedintele Asociaţiei de Promovare din Sudul Litoralului şi vicepreşedinte FPTR anunţă, prin intermediul unui comunicat, că „Primăria Mangalia intenţionează să adopte luni, 21 decembrie, într-o şedinţă, majorarea impozitului pe clădiri la 1,95% din valoarea imobilului, la nivelul maxim admis prin Codul Fiscal”.
Ca urmare a majorării, mai arată hotelierii, de anul viitor ar urma „să se scumpească vacanţele în sudul litoralului”. „Majorarea nu face altceva decât să scumpească vacanţele în staţiunile din sudul litoralului, să descurajeze investiţiile şi să amplifice efortul de supravieţuire al agenţilor economici. În ultimii ani, în sudul litoralului au apărut multe investiţii majore în domeniul turismului.
Astfel, această zonă începuse să fie tot mai solicitată de turişti (…) Măsura preconizată de Primăria Mangalia va împovăra agenţii economici, care vor fi oricum afectaţi de impozitarea terenului de sub clădiri începând cu anul următor, prevăzută prin noul Cod Fiscal. Aceste taxe vor duce mulţi agenţi economici în imposibilitate de plată şi îi vor determina să renunţe la proiecte viitoare de dezvoltare”, mai arată hotelierii.
„Noul Cod Fiscal permite un impozit pe clădiri între 0,2 şi 1,3%, plus o majorare de încă 50% a nivelului acestuia. Primăria Mangalia propune nivelul maxim permis, plus 50%, adică un impozit de 1,95%”, a declarat Nicu Moroianu, vicepreşedintele Federaţei Patronatelor din Turismul Românescu (FPTR). „Din acest motiv, propunerea FPTR este ca primăria să adopte aplicarea unei cote de 1% din valoarea de impozitare a clădirilor şi să renunţe la acea majorare de 50% pe care doar o permite, nu o şi recomandă noul Cod Fiscal.
Pe de altă parte, ne exprimăm nemulţumirea referitor la faptul că în ultimii ani nu ne-a fost pusă la dispoziţie, spre analiză, execuţia bugetară la nivelul staţiunilor turistice, chiar dacă am solicitat-o în numeroase rânduri. FPTR solicită Primăriei Mangalia ca taxele şi impozitele colectate din staţiunile turistice să se întoarcă în statiuni, nu cum s-a întâmplat până acum. De aceea, dorim să fim informaţi cu privire la nivelul colectării taxelor, cât şi despre cheltuielile făcute în şi pentru staţiuni“, a mai precizat acesta.
“Solicitarea noastră vine în urma faptului că am primit foarte multe reclamații din partea turiștilor legat de aspectul neîngrijit al spațiilor verzi din stațiuni (am constatat cu toții că tunsul ierbii a început abia după închiderea sezonului), legat de lipsa iluminatului public în multe zone turistice, de starea jalnică a trotuarelor și aleilor, de prezența cainilor vagabonzi, de lipsa parcărilor și a indicatoarelor etc.”, a mai notat Nicu Moroianu.Acesta își arată dezacordul și față de taxa specială de promovare. FPTR nu este de acord cu aceasta taxă, dar dacă nu se renunță la ea, solicită ca aceasta să fie colectată de către Primărie, iar aceasta sumă să fie virată către Asociația de Promovare Sudul Litoralului.

Cristian Radu, REACŢIE VIRULENTĂ

În replică, primarul Cristian Radu spune că toți semnatarii acestui comunicat au câte o problemă și că, în realitate, nu-i interesează soarta stațiunii. „Toți au o problemă, unul dintre ei a fost contra la tot ceea înseamnă Mangaliaare clădiri abandonate în zone, iar celălalt este supărat că nu i-am dat un teren de 3000 metri pătrați pe malul mării. Întrebați-l pe cel de la Jupiter, Ciprian Constantinescu, de ce vrea un teren de 3.000 metri pătrați. E supărat că nu i l-am dat.
Nicolae Moroianu n-are nici o investiție în zonă, e angajat și face și politică. N-a băgat un leu, care sunt investițiile lui personale?! Morianu e o marionetă politică, în spatele lui fiind foștii primari. N-are dreptul să fie semnatorul unei petiții. Nu știu ce-i atâta bătaie pe primărie, pe CL. Virgil Stancu a avut ce și-a dorit, n-am ce să-i reproșez, încearcă să facă lucruri bune, e corect, iar Emil Bodnăraș are o clădire neautorizată în centrul Mangaliei. N-a plătit un leu, ani de zile. Deci, toți din semnatari au o problemă.“, a precizat primarul Mangaliei, care a dorit, totodată, să le transmită semnatarilor comunicatului, un mesaj:

Continuarea, în replicaonline.ro, luni, 21 dec.2015.



Exit mobile version