SCANDAL la reuniunea ministrului Dobre cu hotelierii. Ce a pățit primarul Mangaliei – VIDEO

0
2393

REPLICA DE CONSTANTA: Dezbatere cu iz de scandal! Așa se poate rezuma mai bine din jumătatea întâlnirii de la Neptun, dintre ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre, cu reprezentanții agenților economici, operatorilor din zona de sud a litoralului, dar și o parte din autoritățiile competente pentru asigurarea unei bune desfășurări a sezonului estival. Dintre primarii din sudul județului, prezent a fost doar primarul Mangaliei, Cristian Radu. El fost asaltat de către operatorii care îl acuză chiar de abuz în serviciu, pentru că nu a dorit să elibereze în timp util diverse autorizații de funcționare.

Unul dintre contestatari este Aurel Beșliu, care a punctat clar, printre multe alte probleme pe care le consideră de maximă importanță pentru zona Neptun-Olimp, că primarul nu dorește, pe diverse motive personale se pare, să îi elibereze autorizațiile în timp util, pe când acesta investește sume mari de bani pentru a asigura cele necesare.

„Veniturile societăților nu cresc, ci scad la nivelul creșterilor. Anul acesta am o creștere de costuri de circa 100.000 de euro. Ni s-a spus că nu cresc taxele. Eu vă spun că ele cresc. A apărut impozitul specific, care e o taxă suplimentară. O altă problemă pe care o avem este cum se emit autorizațiile de funcționare. În momentul de față ele se emit în mod greșit. Eu ca să pot opera pe data de 31 decembrie, m-am dus să iau prelungirea, pentru că eu vreau să organizez eveniment pe 31 și am aprobare până la ora 00:00 și primesc răspuns că nu poate să îmi dea pentru că nu se știu taxele. M-am dus în primele zile ale lunii ianuarie, iar nu s-a rezolvat. Abia în luna februarie s-a primit răspunsul. Eu sunt adeptul ca legea să fie respectată 100%. Investim anual cel puțin 100.000 de euro pentru buna funcționare a echipamentelor complexe pe care le avem și toate sunt în stare de funcționare. Suntem o societate care înregistrăm tot”, a punctat reprezentantul societății Comfort Turism, Aurel Beșliu, care este și în conducerea SC COCOR SA, vestitul complex din centrul Capitalei.

Primarul i-a răspuns scurt. „Mă îndoiesc. Nu vreau să intru într-o polemică. Dacă vreți, dezvolt. Aveți o construcție fără autorizație”, i-a răspuns primarul Mangaliei, Cristian Radu.

„Este în culpă primăria Mangalia. Nu avem nicio problemă personală. Problema este la Primărie, nu la noi. Trebuie să înțelegeți mecanismul pentru că Primăria nu a emis autorizația și noi nu putem funcționa. Potrivit articolului 15 din HG 73, Primăria avea la dispoziție 3 zile în care să precizeze dacă are obiecții sau se emite imediat. După cele 3 zile nu mai poate face nimic. De aia facem legile, nu să le interpretăm. Anul trecut, am venit în Primărie și împreună cu secretarul am clarificat toate problemele. Vreți să o luăm de la capăt?”, a punctat Aurel Beșliu, enervat de răspunsul edilului.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

„Dacă vreți să vă răspund, nu o să fiți avantajat. Vă aștept la birou și cu hârtiile pe care le-ați primit de la Primărie. Avem pretenții că nu se face nimic. Aveți o piscină fără autorizație de construcție”, a menționat primarul Mangaliei.

„Piscina este proiectată de cel mai mare proiectant în materie de rezistență în România. Sunteți în urmă cu câteva secole dacă credeți că se mai poate construi ceva fără autorizație de construcție”, a conchis Beșliu.

Desigur, în sală s-au aflat și investitori care au și funcții politice, însă aceștia au punctat că este irelevant acest aspect. Cei doi, membri ALDE, care au și funcții în consiliul local, l-au „certat” pe primar pentru că nu se implică îndeajuns în pregătirea pentru noul sezon estival.

„Am și eu o întrebare pentru primar: cum s-a pregătit pentru sezonul anului 2017. Noi ne-am pregătit cu mii, zeci de mii, unii cu milioane de euro. Eu mă pregătesc anual. Am restaurantul Mimoza din Olimp. Eu în fiecare an investesc 10.000 de lei de la mine din buzunar ca să tund domeniul public, ca să pun becuri pe străzi, ca să construiesc care sunt ale domeniului public și doresc să vă întreb, domnule primar, cum v-ați pregătit? Scările de la amfiteatru sunt domeniu public, eu le luminez, le renovez”, a menționat Radu Victor, membru ALDE și investitor în stațiunea Olimp.

„Acea zonă, de la Mimoză de acolo, nu ne făcea cinste și nu din cauza neapărat a Primăriei, ci din cauza a celor care sunt în zona respectivă. Dacă discutați de acele trepte de la Panoramic, treptele sunt cum sunt. În stațiuni sunt multe de făcut. Am început deja să îi notificăm pe cei care au construcțiile sau terenurile neîngrijite. Știți că am militat pentru acest supraimpozit. Iluminatul nu este la primăria Mangalia și nu poate Primăria să aloce un leu pentru a schimba un bec. Am făcut demersurile din 2013 pentru a prelua de la ENEL conform legii din 2006. Cred că anul acesta îl vom prelua”, a punctat primarul Cristian Radu.

„Îmi cer eu scuze pentru indignarea colegului, dar are o afacere veche și în mod foarte legal, nu după cum denaturează domnul primar. Ne-am luptat cu toții pentru introducerea codului fiscal. Sunt niște drumuri private, dar marea majoritatea sunt șosele pe care circulă oaspeții noștri, însă unii dau cu spray fosforescent să marcheze gropile să nu mai cadă în ele, sau alții luminează cu telefonul când merg pe stradă, cum îi mușcă câinii. Avem, domnule primar, serviciu de ecarisaj în Mangalia? Toată stațiunea Neptun – Olimp este așa”, a punctat consilierul local ALDE, Nicolae Moroianu.

Claudia CORBU, Replica 20.04.2017

Video pe http://www.replicaonline.ro/scandal-la-reuniunea-ministrului-dobre-cu-hotelierii-ce-a-patit-primarul-mangaliei-315420/


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply