Site icon Mangalia News

Vârstnicii lunii iunie, premiați de municipalitate (Foto)

varstniciiluniiiunie2015mangalia1

Primarul Mangaliei Radu Cristian a recompensat, joi, vârstnicii oraşului, care au împlinit, în luna iunie, 70, 80 și 85 de ani, precum şi 50 de ani de la căsătorie. La sediul municipalităţii a avut loc o ceremonie în cadrul căreia cei  31 de sărbătoriți au primit diplome de onoare, flori şi recompense financiare.

Cu această ocazie, primarul Radu Cristian a premiat, din partea autorităților locale, 12 persoane care au împlinit vârsta de 70 de ani, șase persoane de 80 de ani, o persoană de 85 de ani, precum şi șase familii care au împlinit 50 de ani de la căsătorie.

În cadrul evenimentului, edilul Mangaliei i-a informat pe cei prezenți despre proiectele aflate în derulare în acest moment, la nivelul localității noastre. De asemenea, edilul i-a asigurat pe sărbătoriți că beneficiază de tot sprijinul de care au nevoie, din partea municipalităţii și le-a urat un călduros “La Mulţi Ani”!

9 iulie 2015                                                                           Biroul de presă.

Exit mobile version