Vârstnicii orașului, premiați de municipalitate

0
656

varstnicii-mangaliei-septembrie

Primarul Mangaliei Radu Cristian a recompensat, joi, vârstnicii oraşului, care au împlinit, în luna iulie, 70, 80, 85 și 90 de ani, precum şi 50 de ani de la căsătorie. Cei 37 de sărbătoriți au primit diplome de onoare, flori şi recompense financiare, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Clubul Nautic din Portul Turistic Mangalia.

Cu acest prilej, primarul Radu Cristian a premiat, din partea autorităților locale, 15 persoane care au împlinit vârsta de 70 de ani, nouă persoane de 80 de ani, două persoane de 85 de ani, trei persoane de 90 de ani, precum şi patru familii care au împlinit 50 de ani de la căsătorie. În cadrul evenimentului, edilul le-a mulțumit celor prezenți pentru spiritul civic și implicarea de care dau dovadă, în cadrul comunității și a urat sărbatoriților un călduros „La multi ani!”. De asemenea, primarul i-a informat pe cei prezenți despre proiectele aflate în derulare în acest moment, la nivelul orașului.

10 septembrie 2015. Comunicat transmis de Biroul de presă al Primăriei Mangalia.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply