Site icon Mangalia News

Clujul ar putea deveni independent din punct de vedere energetic, prin valorificarea deşeurilor

În condiţiile în care Centrul de Management Integrat al Deșeurilor (C.M.I.D.) este aproape de finalizare, Consiliul Judeţean Cluj caută soluţii pentru valorificarea energetică a deşeurilor depozitate.

“A fost dispusă elaborarea, în cel mai scurt timp, a unui SF care să analizeze tehnologiile de valorificare a deşeurilor şi, inclusiv, oportunitatea achiziţiei unei instalaţii de dezintegrare moleculară şi valorificare energetică”, a precizat preşedintele CJ Cluj, Alin Tişe.

Investiția poate fi realizată atât din bugetul județului, sau în parteneriat cu operatori privați, varianta optimă urmând să reiasă din analiza cost-beneficiu a SF-ului demarat.

“Doresc schimbarea actualei paradigme, iar deşeurile Clujului să nu mai reprezinte o cheltuială, ci o materie primă, din care să obţinem energie. În scurt timp, Clujul va putea deveni independent din punct de vedere energetic”, a declarat Alin Tişe.

Astfel, conform unei analize, avem următoarele date:
– Cantitatea de deșeuri existentă acum în Celula 1: 261.000 tone;
– Județul Cluj produce lunar cca. 16.000 tone de deșeuri;
– Prin valorificare, putem obține din 1 mc deșeu uscat 1 MW/h energie;
– O persoană consumă anual cca. 3 MW/h (consum casnic);
– 261.000 tone de deșeuri 261.000 MW/h consumul energetic/an asigurat pentru 87.000 de persoane (un cartier). (sursa: napocalive.ro).


Exit mobile version