Site icon Mangalia News

Bogdan Bola: Pregătiri pentru demararea proiectului de înnisipare și stoparea eroziunii costiere, la Eforie și Costinești

Bogdan Bola: Săptămâna aceasta, împreună cu colegii mei din #ABADL, am avut două întâlniri importante cu primarii din #Eforie și #Costinești. Pe lângă lucrările de gospodărire a apelor pe care le desfășurăm în cele două localități, proiectul de înnisipare pentru stoparea eroziunii costiere va începe în curând și în aceste zone, iar lucrurile trebuie pregătite temeinic.

La Eforie se definitivează faza de proiectare și preconizăm că faza de execuție va începe, pe zonele de diguri, la jumătatea acestui an. La finalul lucrărilor, fără să afectăm în vreun fel sezonul estival, vom avea șase diguri noi (cele vechi vor fi demolate și refăcute), însumând peste 3.3 km lungime. Ulterior, pe zona Eforie Nord – Cordon Litoral – Eforie Sud, se va demara înnisiparea propriu-zisă pe o distanță de peste patru km lungime.

Din discuțiile cu domnul primar Robert Șerban, l-am asigurat că prin lucrările de înnisipare, se va aduce un aport substanțial turismului din zonă. Astfel, se vor crea practic plaje noi la sud de Capul Turcului (peste un km lungime), dezvoltând potențialul turistic al zonei de sud a localității. De altfel, Eforie va fi prima locație care va beneficia de implantarea ierbii de mare în larg (Zostera Noltii), singura plantă (nu algă) care poate poleniza sub apă, care poate produce oxigen și care va conduce la stimularea biodiversității și îmbunătățirea calității apei.

La Costinești, lucrările de înnisipare vor începe din zona epavei Evanghelia și se vor termina în zona hotelului Forum. Astfel, plajele noi vor avea o lățime între 70 – 100 de metri, pe o lungime de peste 2 km. Momentan, zona Costinești se află în fază de contractare, lucrările începând efectiv până în vara anului următor. Și aici vom realiza o zonă de protecție a plajelor – șapte diguri noi, având în total peste 3.2 km lungime.

În subsidiar, l-am asigurat pe domnul primar Jeanu Dumitru că Administrația Bazinală de Apă Dobrogea – Litoral dorește și reabilitarea falezei avariate în urma furtunilor din 2012, acolo unde profilul plajei se va înălța cu aproape trei metri. Vor trebui extrase palplanșele aproape prăbușite de pe plajă și malul întărit, mai ales că plaja cea nouă va avea un rol de stabilizare a malului.

Nu în ultimul rând, intenționăm să ne ținem de cuvânt și să reabilităm podețul dinspre lac, din Costinești. Astfel, până în vară vom înlocui piesele de lemn de pe vechiul podeț, lucru care nu s-a mai făcut niciodată de la punerea în funcțiune, cele existente acum fiind rupte sau avariate foarte puternic de mediul marin. Sperăm ca astfel să dăm o mână de ajutor administrației locale, pentru a oferi localnicilor și turiștilor condiții cât mai bune pentru relaxarea acestora.


Mangalia News, 09.01.2021.


Exit mobile version