REVOLUŢIE SAU NU, LA MANGALIA? (II) – de E.C. Ninu

admin

4 years ago

REVOLUŢIE SAU NU, LA MANGALIA? (II) – de E.C. Ninu.

Motto: „Dacă, după Decembrie 1989, există mii de oameni care îşi arogă cu vehemenţă responsabilitatea şi meritul răsturnării vechiului regim, nimeni nu îşi asumă responsabilitatea morţilor şi a răniţilor de după 22 decembrie 1989”.
(Remus Macovei, „La revoluţie se şi moare, nu-i aşa ?”)

Ce tribut de sânge a dat Mangalia, în ultimele zile ale unui Decembrie de foc 1989?

Sintetizând informaţiile, se desprind următoarele concluzii, care explică haosul creat în retorta evenimenţială:

1. Mangalia îşi are specificul ei, ca şi alte mari garnizoane: numărul mare de unităţi militare, pe specialităţi variate (marină militară, artilerie, transmisiuni etc.), dar o individualizează existenţa portului militar.

2. O mare parte a populaţiei este legată, fie direct, prin cadrele active, angajaţi civili sau pensionari militari, fie indirect, prin ceilalţi membri ai familiei (soţii, copii etc.) de destinul armatei.

3. Cu un dezvoltat spirit al disciplinei cazone şi un grad ridicat de cultură, civilizaţie, intelect, cadrele militare şi familiile lor au trăit mult mai din plin drama unei potenţiale răsturnări politice, în care jurământul depus i-a privat de o mare parte a libertăţii de mişcare, limitarea acţiunilor şi expectativa fiind singura soluţie ad-hoc.

4. În transferul uriaş de putere, multe dintre vechile şi compromisele cadre de conducere au încercat, pe toate căile, să-şi păstreze funcţiile şi, implicit, o parte din privilegiile existente.

5. Ordinele şi dispoziţiile au fost elaborate în două centre de comandă, din eşaloanele superioare, naţionale (ministerul şi televiziunea) şi chiar judeţene, aşa cum s-a încercat la Constanţa, unde au existat, la presiunea maselor, şi conducători civili, incapabili să centralizeze rapid informaţiile din teritoriu, pentru o deliberare justă).

6. Primele zile de după 21-22 decembrie 1989 au fost şi cele mai dificile, când s-a urmărit culpabilizarea masivă a Ministerului de Interne, privindu-se cu neîncredere demersurile angajaţilor săi de a se subordona armatei. De aceea, sloganul teroriştilor care „trag din orice poziţie” a indus teama şi panica în rândul populaţiei întregii ţări, deşi conducătorul Nicolae Ceauşescu fusese arestat în chiar după-amiaza zilei de 22 decembrie. […] Tocmai în această perioadă dificilă, de reorganizare, au putut fi înregistrate cele mai multe victime.

7. Militarii în termen, prinşi, de regulă, în campaniile agricole, au avut momente de cumpănă, fiind puşi în faţa unor situaţii-limită, în care lipsa de experienţă a superiorilor şi-a spus din plin cuvântul.

8. Gărzile patriotice, înfiinţate după evenimentele din Cehoslovacia, din august 1968, au avut un rol pozitiv, în asigurarea unui climat de linişte şi ordine, după Revoluţia de la Timişoara, dar, după 22 decembrie 1989, câţiva dintre revoluţionari au intrat în posesia armelor acestora, dând naştere la abuzuri, în ceea ce priveşte armamentul din dotare.

9. De cele mai multe ori, ordinele contradictorii, teama, neîncrederea, dorinţa de afirmare teribilistă, ca şi simpla curiozitate în mânuirea puştilor au constituit explicaţia unor scene de luptă, soldate cu victime nevinovate.

Vom rememora câteva din „orele astrale” ale Mangaliei, argumentând, pe cât posibil, existenţa arbitrariului şi a erorilor, în pierderile de vieţi şi rănile provocate în rândul unor cadre active,militari în termen sau chiar civili.

Marina Militară din oraş deja fusese alertată şi ea, după declanşarea Revoluţiei la Timişoara, prin indicativul de luptă „Radu cel Frumos”, încă din ziua de 17 decembrie, orele 18,50. Ea cuprindea Brigada 29 Vedete (cu 4 vedete purtătoare de rachete, 8 vedete torpiloare mari, 9 nave auxiliare), Divizia 42 maritimă (cu 4 vânătoare de submarine, 3 dragoare de bază, 5 dragoare de radă, 6 nave auxiliare, 8 tunuri de 130 mm şi 3 instalaţii mobile de lansare a rachetelor navale), 3 companii de infanterie ale Centrului de Instrucţie a Marinei. Semnalarea unor ţinte aeriene şi navale false a determinat comandamentul să dispună ieşirea în mare, spre patrulare și abia pe 26 decembrie, după înrăutăţirea vremii şi executarea soţilor Ceauşescu, să li se permită revenirea în port.

În acest interval de timp, au fost recepţionate 75 de informaţii despre existenţa a peste 150 de elicoptere şi cam 35 de avioane, multe dintre ele fiind transmise noaptea. Dacă se are în vedere şi colportarea unor ştiri despre aşa-zisa otrăvire a apei din Mangalia (ceea ce a provocat formarea unor cozi imense la alimentarele din oraş, pentru cumpărarea sticlelor de apă minerală şi sucuri „Cico”) sau despre ascunderea unor terorişti în curtea geamiei „Esmahan-Sultan” sau în holurile şi pe acoperişurile blocurilor, se poate conchide că acţiunea de intoxicare a unor „profesionişti” civili a fost încununată de succes, căci efectele au fost imense în rândul mangalienilor.

Dar, iată derulat filmul acestor evenimente, aşa cum ni-l prezintă autorul lucrării „La revoluţie se şi moare, nu-i aşa ?” (ed. „Boldaş”, Constanţa, 2009, 64-65), col. (r) Remus Macovei, care sintetiza cauzele existenţei unor numeroase victime astfel: „… ca urmare a declanşării luptei pentru putere, românii se vor confrunta cu fenomenul diversionist-terorist, 942 dintre ei plătind cu viaţa, iar alţi 2.251 fiind răniţi. Acesta este preţul accesului la putere al celor care, conform scenariului elaborat la Moscova, trebuiau să asigure o nouă orientare politică în România, cea socialist-democratică, faptul că manifestanţii din stradă scandau „fără comunişti” neavând nicio relevanţă”. (lucr. cit., p. 69)

Imediat după eşecul marelui miting de înfierare a evenimentelor din Timişoara şi fuga Ceauşeştilor cu elicopterul de pe acoperişul clădirii Comitetului Central al P.C.R., în huiduielile mulţimii şi după constituirea Frontului Salvării Naţionale, al cărui comunicat a fost citit de către Ion Iliescu, o mulţime fericită de mangalieni s-a adunat spontan în faţa Primăriei, trăind din plin clipa istorică.

Din delegaţia ce a pătruns în biroul primarului Nicolae Simionescu, au făcut parte „Robert Condruţ, Irfan Molaomer, Ichim Caminschi, Mihai Şotropa, Nicolae Cioată, Elorie Manea, Radu Bârcă şi Mircea Ciolacu” (cf. Aurelia şi Ştefan Lăpuşan, „Mangalia în paginile vremii”, Editura „Dobrogea”, Constanţa, 2007, cap. XII, „Revoluţia la Mangalia”, pag. 175). Imediat, s-a format un Comitet Orăşenesc al Salvării Naţionale, condus de către dr. Bogdan Dumitrescu, iar seara, la orele 20,00, s-au organizat şi primele noi patrule, mixte, grupând militari, revoluţionari, gărzi patriotice şi miliţieni ce depuseseră armele în sediul lor, coordonator fiind contraamiralul Ion Boian.

Nota telefonică a generalului-locotenent Victor-Atanasie Stănculescu, trimisă în teritoriu, cuprindea indicaţii suficiente pentru lupta antiteroristă ce urma să aibă loc şi a fost încredinţată, spre aplicare, de către contraamiralul Ion Boian, căpitanului rg. I Mihai Dinu: „Comandanţii militari să asigure paza obiectivelor civile de importanţă deosebită cu subunităţi înarmate care să nu tragă decât în situaţia în care sunt atacate cu arme de foc de către grupuri înarmate. Unităţile militare să se pună de acord cu reprezentanţii organelor locale”. (lucr. cit., pag. 177)

Imediat, s-au alcătuit şase patrule mixte, conduse de către cpt. rg. II Eugen Bulboacă, şeful biroului Mobilizare, şi şeful Comenduirii de garnizoană, maiorul Paloşanu.

Ca peste tot, în unităţile economice şi instituţiile publice, au fost organizate, în aceeaşi după-amiază, comandamente de asigurare a pazei şi apărare a acestora.

Jubilaţia acestei prime zile a fost cu atât mai mare, cu cât populaţia avea, acum, acces neîngrădit la consumul energiei electrice, restricţionate, cu ora, în ultima perioadă a „erei” ceauşiste. Aşa se face că pâlpâirile ghirlandelor luminoase ce împodobeau brazii din casele oamenilor, ca şi focurile de artificii ce anunţau apropiatul Crăciun liber au fost interpretate de către unii militari şi civili ca semnalizări ale unor grupuri de terorişti şi agenţi ai unor inamici potenţiali, ce urmau să invadeze oraşul pe căile rutiere, maritime sau aeriene.

Astfel, s-a deschis focul de pe mare şi de pe uscat asupra unor obiective, precum „Spitalul orăşenesc”, hotelul „Mangalia” („Siemens”) şi asupra plajelor, fiind produse pagube materiale, mai puţin victime.

Cum această stare de dezinformare profesionistă avea să ţină până la condamnarea şi executarea Elenei şi a lui Nicolae Ceauşescu, efectele acestui război din umbră nu au întârziat să apară.

1. – În ziua de 23 decembrie 1989, în intervalul 3,00 – 4,00, au fost trimise două grupe de militari, una din Constanţa, condusă de către cpt. Atănăsoaie (UM 01727, având comandant pe col. Mihalache), şi alta din Mangalia, condusă de către cpt. rg. III Şercăianu Ion (UM 02039), fără a şti una de cealaltă. Aşa se face că sold. Văduva Gheorghe, convins că-şi face datoria, l-a împuşcat mortal pe comandantul subunităţii trimise din Mangalia, ai cărei militari marinari, prudenţi, se apropiau în salturi scurte de releul de televiziune din Eforie-Sud;

2. – în dimineaţa aceleiaşi zile, la orele 6,30, în dreptul U.M. 02144, m.m. Balla Pavel, răspunzând de controlul circulaţiei în perimetrul încredinţat, îl răneşte pe Csabo (Szabo?) Ştefan, angajat al S.N. Mangalia, care se deplasa cu autoturismul său între unităţile militare, internat de urgenţă la Spitalul orăşenesc. Tot aici, au fost spitalizaţi şi alţi răniţi, precum militarii în termen Ion Vasile, Daniel Stan, Constantin Racoveanu, Marian Stoian, din „Compania de Pompieri”, sau Ion Gavrilă, Ştefan Irimescu, Valerică Nedelcu (apud Aurelia şi Ştefan Lăpuşan, „Mangalia în paginile vremii”, Editura „Dobrogea”, Constanţa, 2007, cap. XII, „Revoluţia la Mangalia”, pag. 178);

3. – tot în aceeaşi zi, în U.M. 02123 2 Mai, lt. maj. Cireaşă Constantin îl răneşte mortal, tot din imprudenţă, pe plt. maj. Pilat Constantin;

4. – în noaptea de 23 spre 24 decembrie, imediat după miezul nopţii, „după relatarea cdor (r) Preda Dumitru”, se arată în aceeaşi lucrare, şalupa cu nr. 581 a U.M. 02132 este trimisă în patrulare. După schimbul de semnale cu distrugătorul „Mărăşeşti”, asupra sa a fost deschis focul din zona cheiului de vedete, la scurt timp mitraliorul de la bord ripostând şi el, în timp ce ambarcaţiunea efectua manevra de întoarcere, spre a se adăposti sub piciorul podului. Trei minute mai târziu, asupra acesteia s-a declanşat un puhoi de gloanţe ale tuturor navelor din jur. Acum au fost răniţi militarii Vasile Ion şi Stan Daniel, iar m. m. pr. Stan Dumitru (nu Ştefan Dumitru!) a plătit cu viaţa această neînţelegere.

Din datele deţinute de noi, am reţinut un amănunt surprinzător, faptul că piturarea indicativului şalupei nu fusese terminată pe unul din borduri (!), ceea ce a făcut ca şalupa să nu pooată fi identificată, la întoarcere;

5. – trei ore mai târziu, pe podul de la Mangalia spre Limanu, în timpul patrulării, este rănit sold. Racoveanu Constantin, din U.M. 02091, de către camarazii săi;

6. – în noaptea de 28 decembrie, orele 02,30, tot prin împuşcare, este rănit şi Gavrilă Gheorghe, din U.M.02091, prin descărcarea involuntară a armei, de către un soldat aflat în patrulare;

7. – imediat după Revelion, la orele 02,00, sold. Nedelcu Valerică, în timpul serviciului de patrulare, a încercat să se sinucidă, prin autoîmpuşcare, în abdomen;

8. – la Neptun, în cadrul Companiei de Pompieri, imediat după miezul nopţii de Crăciun, plt. maj. Prisăcariu Vasile este împuşcat mortal de către un soldat din cazarmă, tot dintr-o confuzie creată într-o stare de tensiune. 4 ore mai târziu, la orele 5,00, în aceeaşi unitate, tot dintr-o eroare, a fost împuşcat şi sold. Stoian Marian, de către m.m. Oneţ Valentin;

9. – tot în Neptun, în după-amiaza zilei de 31 decembrie 1989, a fost împuşcat şi sold. Irimescu Ştefan, din UM 02196 Mangalia, în timp de patrulare.