Site icon Mangalia News

COMENTARII pe marginea articolului intitulat “La Casa Tineretului din Mangalia nu vine primăvara?”

La Casa Tineretului din Mangalia nu vine primăvara? [Galerie FOTO]
Întrebăm, pentru că se pare că nu, nu vine. Și nu sunt nici cele mai mici semne că se întâmplă ceva pe la Casa Tineretului din Mangalia… Ba, mai mult, trecătorii care se perindă prin fața instituției văd scările exterioare din ce în ce mai degradate, după cum se poate observa și în aceste fotografii realizate recent. […]


Cristina Enache: Nu știu ce vor răspunde ei, dar pe vremuri era o nebunie de activități artistice, aici. De la cursuri de pian, chitară, spectacole săptămânale, susținute de noi, artiștii de atunci ai Mangaliei, expoziții de pictură, prezentări de carte, teatre și foarte multe alte activități. Acum îmi plânge sufletul când trec pe acolo…, știind câți ani am activat în domeniul artistic, alături de regretatul prof. Nuni Vlădoiu, de doamna Gabriela Boțan, sub conducerea instituției de către doamna director Irina Todașcă. Atunci…, da! Era cu adevărat Casa Tineretului. Acum a rămas doar numele, din păcate! 😥

Florin Iordanoaia: Atunci era UTC, cind erau acele activitati. Dupa 1990, s-au schimbat multe! De exemplu, cei care conduceau atunci CT, aveau in conturi 1.000.000 USD (in lei), pe care nu i-au folosit la nimic. In citiva ani, banii s-au devalorizat, stind in banca! Dar activitati la CT au fost si inca sint!

Florentina Ciocirlan: De ce i-ar interesa? Avem bani destui sa-i aruncam pe reparații. Lasă că nu e degradata destul, poate sa mai aștepte…!

Cristina Enache: E trist….

Florin Iordanoaia: Nu este adevarat, ceea ce scrieti nu se bazeaza pe situatia reala!

Florentina Ciocirlan: Poate m-am grăbit, dar trebuie făcut ceva, este păcat de clădire, nu prea se înțelege nimic, ce-i cu clădirea, cui aparține, poate e vinduta in secret etc. Nu-i de mirare sa vezi niște străini prin ea. Cei care știți adevărul adevărat, sesizați. Cit timp se poate ascunde asa ceva? Pina se dărima de tot?

Florin Iordanoaia: Noi si sportivii nostri, chiar am ajuns ca niste straini, care intram in CT! Glumesc, dar va asigur ca nu e vinduta (au circulat niste aberatii prin oras!). Nu se darima! Mai rau e ca tinerii se duc la salile de jocuri de noroc de peste drum si nu vin aici!

Nicolae Bacila: Aceasta cladire, se pare, nu mai este a Mangaliei…, este un gen de furt din averea Mangaliei… Cica ”Fundatia pentru Tineret Constanta”.

Florin Iordanoaia: Este a Mangaliei!

Nicolae Bacila: Fiind a Fundatiei Constanta, este a Mangaliei? Ciudata logica.

Florin Iordanoaia: Pentru că v-aţi referit la activitatea mea de la Casa Tineretului, doresc să vă supun atenţei următoarele aspecte:

-Desfăşor activitatea în sala de sport din această instituţie din anul 1988. Astfel că am fost martor la tot ceea ce s-a întîmplat aici de atunci, pînă în prezent! Am văzut de-a lungul timpului intrînd foarte mulţi tineri, care azi sînt maturi, au copii mari, dar ei nu-i mai aduc aici la activităţi! Am văzut foarte multe activităţi organizate de tineri, de asociaţii ale tinerilor, dar şi ale altor persoane. Care azi nu mai vin aici! De fapt nu mai fac nici o activitate nicăieri. Au fost cercuri care s-au închis din lipsă de copii şi de tineri. La noi în sală, cu ceva timp în urmă erau peste 130 de copii, tineri şi adulţi. Adulţii şi tinerii nu mai vin la sport, au rămas copii şi cîţiva adolescenţi. Iar noi chiar am cheltuit mulţi bani pe afişe, pentru a anunţa despre activitatea noastră şi a invita pe toţi să facă sport (afişe rupte aproape imediat, desigur!). Deci, este un dezastru al implicării tinerilor şi adulţilor, în activităţile de orice fel.

-În incinta Casei Tineretului îşi mai desfăşoră activitatea, în mod constant, doar sportivii de la trei cluburi, unul de culturism şi două de arte marţiale. Practic, toate rezultatele la Karate şi Kung-Fu, obţinute de sportivii din Mangalia, de la cluburile „Noua Generaţie” şi „Shaolin Callatis”, se datorează pregătirii în această sală de sport. Aici s-au format foarte mulţi campioni naţionali, europeni şi mondiali!

-La sală avem condiţii bune de pregătire, este loc şi de mai bine (nu avem vestiare şi duşuri), am avut şi situaţii mai dificile (ne-a luat foc o instalaţie de curent electric), dar în final, am avut unde să ne pregătim zi de zi!

-De cîte ori am solicitat sprijinul conducerii Fundaţiei Judeţene pentru Tineret Constanţa, pentru orice fel de activitate, în afara antrenamentelor propriu-zise, am primit tot ajutorul, cu tot ceea ce s-a putut. De multe ori am uitat să mulţumim pentru ajutor sau nu am făcut asta în mod public, ca să se vadă şi să se audă de faptele bune!

-Sînt convins că oricine a venit aici, ca să organizeze activităţi pentru tineri, a primit tot ajutorul. Dar au venit? În incintă, are biroul o asociaţie de tineret din Mangalia. Poate că aceşti tineri ar trebui să facă mai mult pentru copii şi tinerii din Mangalia. Dar nu cred că trebuie să vină conducerea Fundaţiei, ca să le dicteze ce să facă, cum să se organizeze. Conducerea Fundaţiei a venit la activităţile noastre, de cîte ori i-am invitat!

-Din ceea ce cunosc, referitor la întreţinerea clădirii, ştiu că s-au făcut lucrări de reparaţii, că s-au renovat mai multe spaţii şi mai sînt încă de făcut. Referitor la platforma exterioară, încă de anul trecut, am semnalat că sînt persoane care au furat cîteva din plăcile de marmură.

-Din activităţile comerciale, care se desfăşoară în spaţiile închirate, se obţin anumite venituri, care sînt folosite pentru a menţine în stare de funcţionare această clădire. În comparaţie cu clădirile altor fundaţii, din alte oraşe, care au fost vîndute de mult şi transformate în cazinouri!

-Casa Tineretului este deschisă tuturor persoanelor, nu numai tinerilor. Uşile sînt deschise! Vă asigur!
Cu respect!

Nicolae Bacila: Nu a fost pusa in discutie activitatea dvs, cred ca este clar asta. Am comentat asupra faptului ca aceasta cladire, construita inainte de 1989 la Mangalia special ptr Municipiul Mangaliei, este azi proprietatea unei entitati din Constanta, care a preluat nu stiu cum patrimoniul. Or fi venit cu banii lor sa investeasca… Această Casă de Cultură a Tineretului Mangalia trebuie sa revina ca patrimoniu Mangaliei.

Florin Iordanoaia: Este legea de infiintare a Fundatiilor Judetene pentru Tineret, care au preluat tot patrimoniul fostului UTC. Asta e legea si va asigur ca nu am vazut ceva ilegal, pina acum, la Mangalia. Dar trebuie facut ceva ca tinerii sa vina la Casa Tineretului.

Nicolae Bacila: …Mda, uite asa s-a legiferat un rapt facut Mangaliei… Se tot vorbeste de descentralizare, dar trebuie niste “scaune” si la Constanta… Nu s-au mai facut investitii serioase cladirii de zeci de ani…

Florin Iordanoaia: Trebuie sa fie clar, Casa Tineretului este a Mangaliei, indiferent cine conduce Fundatia. Doar nu credeti ca poate cineva sa mute cladirea la Constanta.

Nicolae Bacila: Ma opresc din a mai comenta contra opiniilor dvs… Eu sunt cetatean al Mangaliei, nu am obligatii de nici o natura fata de “Fundatia” din Constanta.


UPDATE 1:

Florentina Gheorghe: Dar ce utilitate are aceasta cladire?
Ioana Gembaseanu: Monument istoric?!
Gabriel Tora: Buna intrebare!
Bogdan TurtoiAjuta Mangalia pe hartie sa para mai oras…
Roxana EnacheFlorentina Gheorghe – Bine punctat.
Mariana MarinicaPacat de aceasta constructie!
Stela LazarDe ce nu se foloseste în scopul creșterii socializării între tinerii orașului.(Scoala ar putea sa-si desfasoare activitati). Fără costuri care sa se adune la bugetul local.
Amalia Silviu Lepadatu: Ce utilitate are o Casa a Culturii??? Dar cuvantul “Cultura” se stie ce inseamna? Cultura este sinonim cu monument ? Daca da, atunci sanatate sa avem.
Coca Matache: Vai, care amintiri! Teatru cu scoala!!!! Pacat.
Silvia Ungureanu: Ce nevoie mai avem de ea daca avem internet si tablete? E o intrebare amara, fara raspuns.
Dan Balaianu: Este o clădire privată acum o are o femeie din Tulcea…
Dumitru CatincaO sa ajunga ca cinematograful PESCARUS.
Ana-Maria TelefcaSunt curioasă de ce Constanta nu investește în ea, doar apartine CLC.
Juliàn White: Sa faca un club de noapte, ca si asa de tineret ii doare undeva pe toti.

Anca NiculescuSă nu mai vorbim despre faptul că în interior este ger… Clădirea nu este racordată la reţeaua de termoficare, iar copiii care fac sport în incintă suferă din cauza frigului, în fiecare iarnă!

UPDATE 2:

Anca BucurMă bucur că ați spus cele de mai sus, domnule profesor Florin Iordanoaia. Ce știți despre sala de spectacole? Era foarte frumoasă, pe vremuri…

Doina OcolisanNu stim si inca nu stim sa ne alegem prioritatile… Timpul liber e sinonim cu discoteca cu tableta cu expresii grosiere… Mai stie un parinte sa-si coordoneze copilul spre o viata sanatoasa? Avem in oras o echipa de teatru… Unde e scena din Casa Tineretului… Un curs sportiv e un bonus pt sanatate pt autoaparare, ce fac parintii? Ce face Primaria pentru viata culturala si sportiva? Avem talente in pictura… O sala de expozitii? Sint atitea lucruri de exceptie care sa-i scoata pe tineri din tablete… Sa citeasca, sa socializeze… Domnule Iordanoaia, jos palaria pentru tot ceea ce faceti!!

Nicolae Bacila: Am comentat destul… O cladire construita la Mangalia pentru tinerii ei, trebuie sa fie a Mangaliei…, nu a Constantei. Punct. Nu vad comentariile Primariei, ale celor care trebuie sa administreze, sa aiba grija si eventual sa recupereze patrimoniul de drept al orasului.

Nicolae Bacila: Nu ocoliti esenta? cei de la Fundatie au primit ceva fara sa aiba merite: e vorba de Casa Tineretului Mangalia. Ea a fost construita la Mangalia (nu la Constanta) pentru tinerii de la Mangalia. E clar? De ce ocoliti esenta problemei? Daca apartinea Mangaliei, oare nu se mai faceau activitatile actuale si poate mai mult? E prea mare palaria pentru Fundatie, daca se plange ca are piedici in actiune, ei vor sa faca si sa dreaga, dar ii incurca toti.

Camelia RadulescuA ajuns o ruină! Inainte chiar se desfasurau activitati pentru tineret: Festivalul ANCORA DE AUR, spectacole, cursuri si expozitii…, dar poate la Constanta gasiti un nou sediu!


Citiți și articolul: ‘Era o întrecere culturală deosebită între echipele Casei Tineretului și cele de la Casa Armatei și Casa de Cultură… și era super!’


Mangalia News, Vineri, 29.03.2019.


Exit mobile version