Site icon Mangalia News

Astăzi sărbătorim ziua etniei tătare din România

Ziua etniei tătare din România este sărbătorită, anual, la 13 decembrie.

Proiectul de lege privind consacrarea zilei de 13 decembrie ca sărbătoare a etniei tătare din România a fost adoptat de plenul Camerei Deputaților, la 14 noiembrie 2006, cu 230 de voturi pentru, unul împotrivă și o abținere.

Această dată a fost aleasă ca Zi a etniei tătare datorită faptului că, la 13 decembrie 1917, parlamentul tătarilor crimeeni a proclamat Republica Populară Crimeea și a aprobat constituția. Tătarii care s-au stabilit în România, în urmă cu mai bine de 800 de ani, sunt originari din Crimeea.

Acest proiect de lege a fost inițiat de către deputatul Uniunii Democrate a Tătarilor Turco — Musulmani din România (UDTTMR), Amet Aledin, după ce propunerea fusese discutată încă de la Congresul UDTTMR din 2002. Cu ocazia Zilei tătarilor din România, UDTTMR organizează o serie de manifestări festive cultural-artistice.

Mai mult, pe radioconstanta.ro.

La mulți ani, prietenilor din comunitatea tătară din România!


Exit mobile version