Site icon Mangalia News

Elena-Alexandra Silistră: Bilanțul colorat al verii 2016 – galerie FOTO

11-bilant-turistic

Unii participă, alţii chiulesc în masă. Unii aprobă, dar şi propun, iar alţii se ridică şi pleacă la comandă.
   Unii scriu scrisori prin care solicită informaţia la care au dreptul, iar alţii amână să le-o pună la dispoziţie, cu toate că legea îi obligă la acest lucru. Oricum, se pare că legea ei o fac, pe principiul “dacă vreau să fluier, fluier”.
   Şi se fluieră, doar că se fluieră a pagubă, iar această pagubă se resimte în aerul tot mai plin de praf, în gropile şi şanţurile tot mai numeroase din şosele, în proiecte rămase nefinalizate sau finalizate dezastruos, în aspectul tot mai dezolant al oraşului şi, în primul rând, în buzunarele locuitorilor.
   Ei, bine, unii spun că scandalurile trebuie să înceteze, pentru a da un curs normal administrării oraşului, dar uită că ei le-au pornit şi tot ei le perpetuează.
   Ştiu, cel mai uşor este să arăţi cu degetul. Dar nu fac acest lucru pentru că îmi place. Dacă lucrurile ar merge bine în oraş, aş fi prima care i-aş felicita pe cei care contribuie la realizarea acestui bine şi m-aş strădui să nu rămân mai prejos decât ei.
   Dar lucrurile merg din rău în şi mai rău şi, cel mai grav, suntem împiedicaţi în orice acţiune menită să le îndrepte.
   Acum ceva timp era prezentat un bilanţ al verii, în care sezonul estival era zugrăvit în cele mai voioase şi optimiste culori.
   Am îndrăznit a-l contrazice atunci pe autorul bilanţului, cel care şi-a însuşit meritul lui, argumentând doar verbal acest lucru.
   Acum vin cu argumente fotografice referitoare la unele puncte ale bilanţului, cum ar fi modernizarea falezei Neptun şi a zonei “La steaguri”, igienizarea spaţiului public, iluminatul din staţiuni şi reducerea considerabilă a câinilor comunitari.
   Fotografiile sunt făcute duminică, 18 septembrie 2016.
   Vă las pe dumneavoastră să judecaţi…

Silistra Elena Alexandra, consilier local PMP Mangalia.

Foto: Valerian Șarînga.


Exit mobile version