Site icon Mangalia News

Final de campanie. Analiza celor 7 candidati la functia de primar al Mangaliei (OPINIE)

     “Duminică, 05 iunie, vom fi chemati să votăm. Din nou, pentru 4 ani, ne vom alege Consiliul Local si primarul. Pana atunci, zilnic suntem informati, prin diverse moduri, despre cat de eligibil este unul sau altul dintre candidati. Poate este necesar ca toti acestia sa fie analizati, dincolo de promisiunile lor (care, e altfel, s-a observat ca nu au mare valoare, sau cel putin pana acum nu mai conteaza prea mult dupa alegerea in functie), o analiza de facto.
     Radu Cristian – a primit girul electoral o dată, cu patru ani în urmă și a dezamăgit enorm.
     A dezamăgit cetatenii pentru ca nu a realizat nimic si din tot ce a promis pana acum putem bifa doar descatusarea ierbii care a inlocuit arbustii, disparitia unor copaci odata cu disparitia unor sume serioase din casieria primariei, apariţia unor sensuri giratorii fara sens si, alaturat, a multor indicatoare. Ei, desigur si a monumentului in coloane, incadrat in peisaj ca nuca in perete.
     A dezamăgit pentru ca a incercat sa gaseasca peste tot vinovati pentru eşecul său lamentabil, cu exceptia capabilitatii proprii. As spune si a echipei sale, dar aici trebuie sa observăm că tot inteligenta sa de a NU se inconjura de oameni profesionişti, cu entuziasm si cunoştinţe, l-a condus la eşec. A preferat  o echipă de obedienti care raspund cu “Da, sefu! Sa traiti!“
     A dezamăgit proprii oameni, care l-au susţinut când s-a hotărât să vină într-un oraş cu care nu mai avea aproape nimic în comun. De fapt “să vină” e cam mult spus. Să preia oraşul ar fi mai corect, pentru că de fapt asta s-a întâmplat. De venit nu a venit niciodată aici. Am înţeles şi de ce, văzând minunata casă în care locuieşte, dar la Constanţa.
     A dezamăgit prin lipsa de caracter dublată de lipsa de suflet, de decenţă, de interes pentru binele general. Nu are niciun argument pentru a ne convinge încă o dată. 
     In opozitie, sunt mai multi candidati, cel puțin în aparență. Pentru că Dănuţ Moldovan, Ion Mincă sunt de fapt susţinătorii primarului, fără ocolişuri. Bârboră Constantin şi Mihai Sorin se încearcă pe ei înşişi. Aceştia toţi aspiră până la urmă doar la a ocupa un loc în Consiliul local. 
     Principalii contracandidati ai lui Radu rămân Iorguş Zanfir și Maganu Bogdan
     Despre Iorguş se ştiu multe.
     În primul rând, că nu se poate resemna cu faptul că vremea lui a trecut. Tine la scaunul asta cu dintii. Pentru funcţia asta e capabil de orice – a călcat în picioare orice demnitate sau principiu de viaţă. A pierdut alegerile in 2012 pentru ca cetatenii ajunsesera la saturatie. Au avut nevoie de 8 ani pentru a intelege că Iorguş dăduse maximul posibil în primul mandat, iar tot ce a urmat după a fost doar exploatarea unui capital politic în interes propriu. De atunci se zbate cu toate forţele sa revină. În 2015, a reuşit să găsească cea mai bună cale de a accede din nou la funcţia asta pe care şi-o doreşte cu orice preţ. A mutat toţi consilierii PDL în PSD, i-a instalat la conducerea Partidului Social Democrat şi a aşteptat alegerile. Moment în care l-a propulsat candidat al PSD pe Paul Foleanu, un fel de copil de suflet al său, urmaş în ale politichiei. Dar, surprinzător, la atât s-a oprit susţinerea lui. Aceasta deoarece, machiavelic cum îl ştiu cei care au avut de-a face cu el, Foleanu a fost de asemenea un instrument, folosit implacabil de domnul Iorguş în acelaşi scop – aşezarea pe scaunul de primar.
     Iorguș a fost primar 12 ani. A avut câteva realizări. La inceputul primului mandat, a avut dorinţa de a realiza, susţinerea unor tineri asemenea lui. După ce a simţit plăcerea banilor, putinţa i s-a îndreptat spre a-şi  obţine această plăcere. Şi a prins gustul puterii. Susţinătorii lui l-au părăsit rând pe rând, pe măsură ce au înţeles că nu mai sunt aceeaşi tineri entuziaşti. E interesant că nu au fost reţinuţi nici măcar de eventualele avantaje, date de alăturarea cu Iorguş la împărţirea “tortului”. E interesant de urmărit cine i-a rămas alături din echipa cu care a facut ceva pentru Mangalia Zanfir Iorguş. 
     Cum spuneam, a avut ceva realizări, dar nu atât cât i-ar fi permis condiţiile reale ale oraşului. Pentru că nu poţi realiza şi dezvoltarea avuţiei tale şi dezvoltarea oraşului, cu aceiaşi bani. A ales să sacrifice oraşul pentru averea sa personală. În plus are 60 de ani, vârstă la care un om normal îşi doreşte o viaţa în linişte, cu nepoţi. Nu ştim că ar avea nepoţi, dar are o grămadă de acoliţi care aşteaptă să se reinstaleze la putere, să redevină priorităţi ale şefului. Face politică de 20 de ani. Evident că tot acest timp îi asigură o cunoaştere foarte bună a comunicării de vise, adică ceea ce doreşte votantul să audă. Dar câtă credibilitate poate avea, după 20 de ani, un politician care s-a lansat creştin democrat, a devenit social democrat, apoi un fel de liberal democrat, iar social democrat şi candidează ca independent ? 
     Maganu, pe de alta parte are varsta pe care a avut-o Iorgus cand a câştigat primul mandat. Plus experienţă în administraţia publică locală. Are entuziasmul specific vârstei, dorinta de a demonstra si, în concluzie, de a face. Are inteligenta necesara. Este din Mangalia, a trăit aici tot timpul şi este cu adevărat legat pe viaţă de acest oraş.  Cel putin pentru urmatorii 10, 20 de ani, el, copiii şi părinţii săi vor trăi aici. Asta presupune că are tot interesul ca totul să se îmbunătăţească în acest oraș, cel puţin pentru următorii 10, 20 de ani. A fost întotdeauna social-democrat şi, din câte se pare, chiar crede în valorile social-democraţiei. Şi nici nu am auzit să-şi înlăture fără regrete vreun colaborator, pentru bunăstarea sa proprie.
     Mangalia suportă această campanie în derivă.
     Localnicii nu îl mai vor pe Radu. Dar ca alternativă, nu au o singură alegere. Vor avea de ales între Iorguș și Maganu. Din această perspectivă, ce ar fi mai bine pentru Mangalia? Să aleagă un tânăr cu perspective, cu putere și dorința de a evolua pozitiv, sau un om ajuns în pragul pensionării, trecut prin viață, care a avut ocazia și, se presupune că a dat tot ce avea de dat în 12 ani de situare la conducerea orașului? Ce e mai firesc: să ne reînnoim forțele, ori să păstrăm vechituri?” 

     (Luana Stoicescu, vineri, 3 iunie 2016).


Follow us: @MangaliaNews, on Twitter and MangaliaNews PunctRo, to Facebook




Locuri de munca in Mangalia:
Jobs by neuvoo.ro


Exit mobile version