Site icon Mangalia News

CIVICE – Becheru Remus Octavian: ‘Eu nu mai vreau să fiu dispretuit în orașul meu!’ (FOTO/VIDEO)

2-gropi-liceul-callatis-mangalia2

      “Traim impreuna in aceasta urbe, cu vietile noastre de care suntem mai mult sau mai putin multumiti. Ne ducem copiii in fiecare dimineata la scoala, in speranta ca vor zbura din cuib si se vor face oameni mari. Ne punem speranta in dascali, niste oameni minunati, dar umiliti cateodata, pentru simplul fapt ca sunt angajati ai statului si sunt nevoiti sa suporte sistemul haotic.
     Ne alegem din patru in patru ani un conducator, al mai gospodar din urbe, care sa gospodareasca, cum stie el mai bine, ograda noastra, unde cu totii ducem cate ceva din impozitele, taxele si alte “dari” inventate de-a lungul timpului. Ne supunem regulilor comunitatii si mergem mai departe, in fiecare zi, ca niste roboti, cautand cu disperare mici bucurii sau placeri vinovate, care sa ne faca sa inaintam cu greu prin desisul vietii.
     Ne mai trezim cateodata si privim in stanga, in dreapta, ne uitam in jos, pe strada si… ce vedem? Simbolul nesimtirii, crasa nerusinare a unor oameni in care cetatenii au avut incredere si care indraznesc (pana unde duce tupeul) sa ne ceara sa-i punem din nou in fruntea urbei pe care a dezonorat-o, a ignorat-o atatia ani.
     Cum se poate ca, zilnic, uneori chiar si de doua ori pe zi, parintii care vin sa-si duca si sa-si ia copiii de la Liceul Callatis, sa suporte “craterele” din asfalt, sa faca slalom printre balti, sa se astepte politicosi unii pe altii pentru ca strada nu poate fi folosita? Si asta de patru sau mai multi ani. Cum este posibil? Cat tupeu poti sa ai sa ceri votul, tratand astfel cetatenii?

     Numai din taxele locale, impozitele pe profit, impozitele pe salarii pe care le-am achitat, in conturile primariei, in ultimii patru ani, in nume propriu sau in numele societatilor pe care le conduc, sunt convins ca s-ar fi putut asfalta cateva strazi din Mangalia.
     De ce va bateti joc domnilor, de parintii acestia si asa destul de incercati de nevoile zilnice? De unde atata dispret fata de aproapele tau? Ce sa facem cu monumente pe care nu le poate vizita nimeni?
     Lipsa de respect si lipsa de grija pentru banii comunitatii, asta le reprosez eu celor care sunt in fruntea urbei. Dispretul fata de oameni si faptul ca ne considera pe toti o masa uniforma, inerta, fara personalitate si sentimente, o masa de materie fara creier”.

Becheru Remus Octavian, Marti, 10 mai 2016.

Follow us: @MangaliaNews, on Twitter and MangaliaNews PunctRo, to Facebook




Exit mobile version