Site icon Mangalia News

Cristian Radu, precizări privind găzduirea de refugiaţi la Mangalia

cristian-raduDupă ce Primăria Constanţa anunţa, la ultima şedinţă de Consiliu Local, prin vocea primarului Decebal Făgădău, că se află în proces de identificare a unor spaţii de cazare pentru refugiaţi, acelaşi lucru a fost anunţat, miercuri, şi la Mangalia.

În şedinţa de îndată a Consiliului Local a fost citit un document emis de Garda de Coastă, prin care Primăria Mangalia este solicitată să caute spaţii de cazare pentru 4 – 500 de refugiaţi. Publicarea acestei informaţii în ediţia de joi a cotidianului „Replica” de Constanţa a stârnit o reacţie din partea primarului Mangaliei, Cristian Radu, care a ţinut să precizeze că este vorba despre găsirea unei platforme betonate pe care să poată fi amenajate corturi, duşuri şi toalete ecologice pentru circa 400-500 de refugiaţi. „Nu căutăm locuinţe, să nu se înţeleagă greşit”, a spus edilul.

Alexandra ANTON, replicaonline.ro, Vineri, 25.09.2015.

Exit mobile version